În ultimele 3 zile, poliţiştii din Alba au intervenit la 110 evenimente, au aplicat 623 de amenzi şi au constatat 40 de infracţiuni.  

În perioada 12 – 15 ianuarie a.c., poliţiştii din Alba au intervenit la 110 evenimente, din care 101 solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112.

Au fost constatate 40 de infracţiuni şi au fost aplicate 623 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de  153.975 lei, din care 40 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 571 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative. Dintre sancţiunile aplicate la regimul rutier, 231 au fost aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză, iar 5 pentru alcool.

Au fost reţinute 26 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 4 pentru alcool şi 5 pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 50 de kilometri/oră şi au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Opt autori de infracțiuni au fost depistaţi în flagrant delict.

Acţiunile poliţiştilor, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dedicate creşterii siguranţei cetăţenilor vor continua.