Publicitate

Aţi vopsit deja câteva ouă cu metode clasice – sau aveţi, cu siguranţă, tot “arsenalul” pregătit – dar doriţi să puneţi pe masă şi câteva ouă mai deosebite? Iată o metodă simplă, ieftină şi fără chimicale prin care puteţi decora “vedetele” sărbătorilor pascale.

Publicitate

Aveţi nevoie doar de şerveţele frumoase, o pensulă şi unul sau două albuşuri în plus. În primul rând, trebuie să fierbeţi bine ouăle. Cât timp sunt călduţe, bateţi uşor unul sau două albuşuri (unul este suficient pentru 6-8 ouă) şi tăiaţi în patru câteva şerveţele frumoase. E de preferat să aibă imagini de mai mici dimensiuni, pentru a se vedea în întregime pe ou. De asemenea, este bine ca ouăle să fie albe, mai ales dacă şerveţelele au un fond deschis la culoare.

Luaţi un ou, îl şergeţi de apă şi îl ungeţi cu puţin albuş. De la şerveţel eliminaţi stratul alb (dacă este cu două straturi) şi aşezaţi cu grijă stratul colorat pe ou. Mai daţi cu pensula un strat subţire de albuş şi pe deasupra, după cate tăiaţi hârtia care nu se aşează pe ou şi îmbinaţi capetele cât mai frumos. Lăsaţi să se usuce pe un prosop de bucătărie din hârtie, după care puteţi să ungeţi oul cu ulei vegetal şi îl mai lăsaţi puţin la uscat.

Nu vă descurajaţi dacă primul ou nu iese perfect. De la al doilea sau al treilea veţi deprinde tehnica 🙂

Sărbători fericite!

Idee şi foto: www.larecetadelafelicidad.com

oua servetel2 oua servetel3 oua servetel4oua servetel5