Publicitate

Prima zi cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius a făcut victime, mai ales, în rândul persoanelor de vârsta a treia şi în rândul pacienţilor cronici. La Unitatea de Primiri Urgenţe Alba Iulia au fost înregistraţi peste 60 de pacienţi care au suferit diferite afecţiuni care pot fi puse pe seama căldurii excesive.

Publicitate

O parte dintre cei care au ajuns la urgenţe erau deshidrataţi sau sufereau de insolaţie. De asemenea, au fost semnalate şi câteva cazuri de atac vascular cerebral, datorate în mare măsură căldurii excesive.


 
Medicul urgentist Nicolae Volonciu a explicat că în această perioadă  sunt vulnerabile persoanele vârstnice, copiii şi bolnavii cronici. Mai ales pentru aceştia medicul recomandă să se ferească şi în zilele următoare de soarele arzător între orele 10.00-17.00.

Pentru cei care sunt nevoiți să iasă din casă,este indicată purtarea hainelor de culori deschise, pălării și mai ales o hidratare corespunzătoare cu apă plată. De asemenea, bolnavii cronici trebuie să ia medicamentele prescrise de medic.