Cea de-a șasea ediție a Ștafetei Cicliste SM a reunit zeci de persoane care au dorit să fie alături de pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă din Alba. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, albaiulieni de toate vârstele au pedalat în Șanțurile Cetății Alba Carolina, în semn de apreciere și solidaritate față de semenii lor.  

În acest an, Ștafeta Ciclistă SM a debutat pe data de 21 mai, la Timișoara, trecând prin Oradea, Bistrița, Reghin, Iași Galați Sfântu Gheorghe, Brașov București și Craiova. Destinația finală a ștafetei a fost Alba Iulia. Evenimentul a marcat, de asemenea, Ziua Mondială a Sclerozei Multiple, sărbătorită pe data de 30 mai.