Asociația SM Speromax Alba are nevoie de forțe proaspete. Cei care doresc să își dedice o parte din timpul liber în scopul sprijinirii persoanelor bolnave de scleroză multiplă, din județul Alba, se pot înscrie ca voluntari ai organizației.

Cei 18 voluntari existenți momentan în asociație desfășoară activități menite să le facă viața mai ușoară celor 85 de pacienți din județ, prin vizite la domiciliu, psihoterapie, sau diverse activități de socializare. Cei care doresc să devină voluntari se pot prezenta la sediul asociației, în Alba Iulia, Strada Gladiolelor, nr. 3A.

Despre ceea ce înseamnă voluntariatul în cadrul SM Speromax, a vorbit într-un scurt interviu Dragoș Zaharia, președintele ONG-ului.

De 10 ani, Asociația SM Speromax are ca principale obiective:

  • Prevenirea discriminării şi egalizarea şanselor bolnavilor cu SM.
  • Egalitatea de tratament la bolnavii cu SM.
  • Responsabilizarea comunităţii asupra atitudinii faţă de bolnavii cu SM.
  • Protecţia împotriva neglijării bolnavilor SM.
  • Conştientizarea/informarea opiniei publice – autorităţilor publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile despre evoluţia  cazuisticii în SM şi necesarul implicării în activităţii de protecţie în domeniul SM.
  • Difuzarea de informaţii în mediile medicale, ca şi spre instituţiile publice şi autorităţi locale, cu privire la problemele şi dificultăţile cu care se confruntă bolnavii de S.M.,  şi necesităţile acestora.
  • Informarea membrilor Asociaţiei cu privire la avantajele şi facilităţile legale de care pot beneficia, pe plan social şi / sau professional.
  • Reprezentarea membrilor în raport cu autorităţile pentru a înlesni accesul la facilităţile prevăzute de lege, precum şi iniţierea unor demersuri pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind protecţia socială şi asistenţa medicală.
  • Organizarea de activităţi informativ-educative, culturale, de divertisment etc., cu, şi în beneficiul bolnavilor de S.M.