ADR Centru prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru a anunţat organizarea unui concurs în urma căruia vor fi premiate şi promovate la nivel regional, naţional şi european, cele mai bune proiecte realizate de tinerii din judeţele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Până în data de 31 octombrie, pot fi înscrise proiectele derulate de tineri pe teritoriul Regiunii Centru, în perioada 2013-2015. „Sunt vizate proiectele care au cel mai mare impact (din punct de vedere al persoanelor implicate şi al beneficiarilor direcţi), care pot fi uşor multiplicate sau care pot să inspire un număr cât mai mare de persoane”, au precizat reprezentanţii Europe Direct.

Condiţii de participare

Participanții trebuie să fie elevi sau studenți în unul din cele 6 judeţe ale Regiunii şi se pot înscrie individual sau colectiv.

Potrivit regulamentului, este o condiție preliminară ca aceste proiecte să fie derulate cu finanțare prin fondurile comunitare (Erasmus, Comenius, Grundtvig, Leonardo da Vinci, Youth Bank sau alte programe) şi să susțină valorile europene încurajate de către acțiunile Uniunii Europene. Pot exista însă şi excepţii de la această regulă care pot fi stabilite de către organizator, justificat, dacă sunt propuse proiecte inovative, cu rezultate ce susțin dezvoltarea unei comunități, sunt purtătoare de valori civice și europene.

În concurs se înscriu „rezultatele de impact ale proiectelor: un album, atlas, video, poster, broșură sau orice alt rezultat măsurabil cantitativ și reprezentat fizic”.

„Proiectele înscrise în concurs trebuie să fi fost începute și fie finalizate sau să fie în curs de desfășurare, dar cu produsele/rezultatele propuse spre înscriere realizate”, se mai arată în regulament.

Premii

„Vor fi acordate premii pentru fiecare membru din echipa înscrisă în concurs, menționat ca fiind implicat în proiect. Premiile se vor acorda în obiecte promoționale. De asemenea produsele finale vor fi promovate în cadrul viitoarelor acțiuni ale Centrului Europe Direct Regiunea Centru și ADR Centru. Obiectele promoționale vor consta în echipamente sau obiecte utile mediului lor de studiu și activitate (ex. rucsac, geanta, tabletă, acumulator extern tip power bank, suport selfie etc).

Câștigătorii premiilor va fi anunțați prin e-mail și pe pagina de Facebook a Centrului de informare Europe Direct Regiunea Centru cu privire la premiul câștigat și la modalitatea prin care pot intra în posesia premiului”, au precizat organizatorii.

Mai multe detalii despre concurs, regulamentul şi fişa de înscriere pot fi găsite AICI.

foto: freedigitalphotos.net

LĂSAȚI UN MESAJ