Publicitate

Peste 500 de sportivi se vor alinia la startul primei ediţii a “Alba Iulia City Race”, competiţie ce va avea loc sâmbătă, 15 martie. Organizatorii au dat astăzi publicităţii primele date oficiale legate de această competiţie, care se anunţă deja impresionantă.

Publicitate

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia si Asociația nonprofit Sport La Orice Vârstă. “Alba Iulia City Race” este un eveniment sportiv ce combină alergarea pe șosea cu alergarea pe teren variat, în capitala istorică a României.

Competiția aliniază la start cei mai valoroși atleți ai României, recunoscuți la nivel european și mondial, alături de care sunt așteptați și un număr însemnat de atleți amatori din toată țara.
Bonprix
Probele din cadrul competiției au fost gândite astfel încât să fie atractive pentru un număr cât mai mare de iubitori ai mișcării în aer liber, indiferent de categoria de vârstă, sex și nivel de pregătire fizică:

  • SEMIMARATON –  pe distanța de 21 km, cu o diferență de nivel de 700 m,
  • CROS – pe distanța de 10 km, cu o diferență de nivel de 300 m,
  • KIDS RACE – destinată copiilor, pe distanța de 2,6 km, se va desfășura în interiorul șanțurilor cetății Alba Carolina.

Promotorul principal și imaginea evenimentului sportiv este Ana Maria Brânză, declarată cea mai bună spadasină din lume în anul 2013, multiplă medaliată olimpică și mondială, care va și concura în proba de semimaraton. De menționat că week-endul trecut sportiva româncă a câștigat etapa de Cupă Mondială la scrimă desfășurată la Budapesta.

Startul acestei prime ediții a “Alba Iulia City Race” va avea loc sâmbătă, 15 martie, la ora 10.00, în Piața Cetății din Alba Iulia și va alinia circa 500 de sportivi. Printre ei se vor afla și o serie dintre atleții de top ai țării noastre, care și-au confirmat deja prezența:

  •  la masculin: Ionuț Zincă, medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de Alergare Montană, ocupant al locului secund în ierarhia mondială a momentului; Andrei Ștefana, câștigător al probei de semimaraton din cadrul Maratonului Internațional București; Ștefan Lupulescu, campionul național în proba de maraton; Tamas Bogya, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, triplu câștigător al Maratonului Apuseni.
  •  la feminin: Denisa Dragomir, dublă campioană europeană de junioare la alergare montană; Gianina Tănase, multiplă câștigătoare de crosuri și maratoane montane; Alina Boholțan, Ana Rodean și Andra Ologu, atletele albaiulience, multiple medaliate naționale în probele de alergare atât pe șosea cât și în teren variat.

De asemenea este așteptat să „dinamizeze” competiția și Marius Ionescu, cel mai bun alergător de maraton al României, primul atlet român calificat în această probă la Jocurile Olimpice de la Londra după o pauză  de peste 40 ani, care acum se află în cantonament de pregătire în Kenya.

Deși competiția se află la prima ediție există deja pe lista participanților și 3 atleți din alte țări.

Este important de subliniat  faptul că în proba “KIDS RACE”, cursa destinată copiilor, organizatorii  vor asigura tricouri și medalii doar pentru primii 200 de înscriși .  De aceea, îi rugăm pe părinții și profesorii copiilor interesați de alergare, să se înscrie on-line, pe site-ul competiției http://albaiulia.cityrace.ro/, cât mai repede.

„De secole Alba Iulia a fost capitala de suflet a tuturor românilor. Prin “Alba Iulia City Race”, ne dorim ca municipiul nostru să devină capitala tuturor celor care iubesc mișcarea, alergarea. Suntem convinși că toți cei care se vor afla la startul competiției vor admira farmecul unic al Cetății Alba Carolina și zona de agrement Mamut care va fi finalizată în acest an. Vă aștept pe toți cu drag la Alba Iulia – Cealaltă Capitală!”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

La rândul său, Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba a spus: „Ne dorim ca acest proiect să fie unul pe termen lung, care în anii următori să atragă la start un număr cât mai mare de participanți din țară și străinătate. Îi mulțumim multiplei noastre campioane, Ana Maria Brânză, pentru promovarea acestei competiții, implicit a municipiului și județului, și o așteptăm la  Alba Iulia să alergăm alături de ea.”
Bonprix
Afis alba iulia city race