Sezonul turistic 2014 se deschide la Alba Iulia, cu Zilele Cetății și Festivalul Roman Apulum. Mai mult de două mii de ani de istorie, comprimați în două evenimente și într-un singur week-end: este primul pariu pe care Alba Iulia îl face cu turiștii și localnicii, la deschiderea sezonului turistic 2014. Între 25 și 27 aprilie, toți cei care vor alege ca destinație Cetatea Alba Carolina vor avea parte de o concentrare nemaîntâlnită de evenimente, concerte și spectacole, la Zilele Cetății-Festivalul Roman Apulum.

afis festivalLatura de Est a Cetății Alba Carolina și Pietonala Mihai Viteazul se vor transforma în scena perfectă pentru o desfășurare de forțe impresionantă: de la târguri de sclavi, lupte de gladiatori și războaie daco-romane, reconstituite în detaliu, până la atracția devenită deja tradiție în Cetate: schimbarea gărzii, toate vor încerca să recreeze atmosfera unică a vremurilor în care s-au întâmplat.

Vineri, în prima zi de festival, turiștii au ocazia unică să se lase vrăjiți, la propriu, de dansul nimfelor, adus din Zalău de Nimfele Daciei și să vadă pe viu un ritual antic unic, ritualul lui Ares, pus în scenă de bulgarii de la Association for Antique and Medieval Reconstructions – SILA – Plovdiv. O paradă cu torțe, un spectacol de lasere și două concerte cu trupele Poarta 3 și Compact completează tabloul zilei de deschidere a sezonului turistic în Cetate.

Sâmbătă, dis de dimineață, cei pasionati să afle cum era viața în epoca romană sau în cea medievală sunt așteptați la atelierele antice de tir, gastronomie, coafură, pielărie, dansuri, dar și la cele medievale, de spade, la demonstrațiile de tras cu arcul la țintă sau la o lecție de istorie interactivă și povești.

Prima reconstituire a unui târg de sclavi pusă în scenă în România va fi, la rândul său, una dintre atracțiile zilei de sâmbătă și va avea loc de la 12:30, în zona Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. Lupte de gladiatori și ritualuri antice, jocuri tracice, dansurile nimfelor sau dansuri medievale, o expoziție de machete cu lupte daco-romane, dansuri medievale, un spectacol original „Spovedania lui Mihai Viteazul” și două concerte de rezonanță, cu Blackstar și Hara, întregesc programul unei zile pline în Cetatea Alba Carolina.

Parada și ceremonialul de schimbare a Gărzii Cetății Alba Carolina, salve cu tunurile mobile, demonstrații cu tehnică militară antică și bătălia finală dintre daci și romani sunt atracțiile ultimei zile de festival.

„O Cetate plină de viață și de evenimente, asta am promis și asta încercăm să le oferim albaiulienilor și turiștilor, pentru că, în vâltoarea vremurilor moderne, e din ce în ce mai rară întâlnirea cu istoria, în forma sa vie și, mai important, accesibilă. Faptul că la festival participă inclusiv trupe și artiști din Italia sau Bulgaria, la fel de pasionați ca și ai noștri, din Alba Iulia, de istorie și de reconstituirea ei, ne onorează și ne dă dreptul să credem că am reușit ceea ce ne-am propus: să ducem faima Cetății dincolo de granițele României”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

În cadrul festivalului se va organiza și un târg al meșteșugurilor medievale la care vor putea fi admirate şi cumpărate produse confecționate după metode străvechi. Doritorii pot chiar învăţa arta vechilor meşteşuguri în cadrul atelierelor de creaţie.

Din acest an, Festivalul Roman Apulum a fost propus de către municipalitate și selectat de către Ministerul Economiei prin Autoritatea Națională pentru Turism să facă parte din campania națională de promovare a brandului României. Obiectivul protocolului semnat cu Primăria municipiului Alba Iulia priveşte creșterea vizibilității României ca destinație turistică competitivă și promovarea brandului turistic național pe plan intern și extern, cu scopul construirii unei imagini pozitive a țării noastre.

Detalii complete despre fiecare eveniment și despre tot ceea ce se întâmplă, în fiecare săptămână, în Alba Carolina, cea mai mare cetate Vauban din sud-estul Europei, găsiți pe http://turism.apulum.ro/evenimente-alba-iulia.

ZILELE CETĂŢII – FESTIVALUL ROMAN APULUM

25-27 APRILIE 2014

Alba Iulia, Latura de Est a Cetății Alba Carolina și Pietonala Mihai Viteazul

PROGRAM

Vineri, 25 Aprilie 2014

20.00 – Dansul nimfelor, Ritualul lui Ares (Nimfele Daciei – Zalău, RO și Association for Antique and Medieval Reconstructions – SILA – Plovdiv, BG)

Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina

20.30 – Parada cu torțe pentru deschiderea Zilelor Cetății – Festivalului Roman Apulum

Itinerant – Poarta a IV-a, Pietonala Mihai Viteazul, Poarta a III-a, Esplanada Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan

21.00 – Concert „Poarta 3”

            Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, esplanada Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan

21.30 – Concert  „Compact”

            Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, esplanada Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan

22.30 – Spectacol de lasere

Pietonala Mihai Viteazul

Sâmbătă, 26 Aprilie 2014

10.00 – Ateliere antice: atelier de opaițe, atelier de fierărie, tir cu arcul, atelier de gastronomie, atelier de coafură, atelier de pielărie, atelier de prelucrare în os, jocuri antice, antrenamente militare, dansuri)

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

10.00 – Ateliere medievale: atelier de spade, atelier de istorie interactivă și povești, demonstrații de tras cu arcul la țintă

Platou Pietonala Mihai Viteazul

10.00 – Deschiderea târgului de meșteșuguri medievale

Pietonala Mihai Viteazul

11.00 – Conferință: Istorie – Turism cultural – Patrimoniu

Sala de conferințe Hotel Medieval

12.00 – Deschiderea expoziției de machete „Războaiele daco-romane ilustrate în machete”

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

12.30 – Târg de sclavi (Legiunea a XIII- a Gemina, Alba Iulia, RO)

            Poarta a IV- a a Cetății Alba Carolina

16.00 Dansuri medievale (Grupul Nosa – Bistrița, RO)

Pietonala Mihai Viteazul

16.30 – Jocuri tracice (Association for Antique and Medieval Reconstructions – SILA – Plovdiv, BG)

            Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

17.00 – Dansul nimfelor Daciei (Nimfele Daciei – Zalău, RO)

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

17.15 – Lupte de gladiatori și ritualuri antice (Association for Antique and Medieval Reconstructions – SILA – Plovdiv, BG, Gruppo Storico Romano – Roma, IT, Gladiator School Ludus Traex – Sofia, BG, Ludus Apulensis – Alba Iulia, RO)

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

19.00 – Păpușile uriașe ale Bistriței (Bistrița, RO)

Pietonala Mihai Viteazul

19.30 – Dansuri medievale (Grupul Nosa – Bistrița, RO, Colegiul Militar Liceal Mihai Viteazul – Alba Iulia, RO)

Pietonala Mihai Viteazul

20.00 – Spovedania lui Mihai Viteazul – scenariu istoric (Eroii Veacurilor Apuse – Brașov, RO, Grupul Nosa – Bistrița, RO)

Pietonala Mihai Viteazul

21.00 – Concert „Blackstar”

            Pietonala Mihai Viteazul

21.30 – Concert „Hara”

            Pietonala Mihai Viteazul

22.30 – Animație și jonglerii cu foc (Trupa Sirius, Bistrița, RO)

Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, esplanada Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan

 

Duminică, 27 Aprilie 2014

10.00 – Ateliere antice: atelier de opaițe, atelier de fierărie, tir cu arcul, atelier de gastronomie, atelier de coafură, atelier de pielărie, atelier de prelucrare în os, jocuri antice, antrenamente militare, dansuri)

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

10.00 – Ateliere medievale: atelier de spade, atelier de istorie interactivă și povești, demonstrații de tras cu arcul la țintă

Platou Pietonala Mihai Viteazul

11.30 – Dansuri medievale (Grupul Nosa – Bistrița, RO)

Platou Pietonala Mihai Viteazul

12.00 – Parada și Ceremonialul de schimbare a Gărzii Cetății Alba Carolina, salve cu tunurile mobile (Garda Cetății Alba Carolina – Alba Iulia, RO)

Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, esplanada Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan

12.30 –  Târg de scalvi (Legiunea a XIII-a Gemina, Alba Iulia, RO)

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

13.00 – Dansuri medievale (Grupul Nosa – Bistrița, RO)

Platou Pietonala Mihai Viteazul

14.00 –  Păpușile uriașe ale Bistriței (Bistrița, RO)

Pietonala Mihai Viteazul

14.30 – Demonstrații militare (Legio V Macedonica – Cluj-Napoca, RO, Cohors III Campestris – Zalău, RO, Legio XIII Gemina, Alba Iulia, RO, Lupii Daciei – Zalău, RO, Lupii de Fier ai Apulonului, Alba Iulia, RO, Numervs Palmyrenorvm Porrolissensivm Scr – Zalău, RO)

Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a

17.00 – Bătălia finală – Daci VS. Romani – luptă între toate taberele participante

            Latura de Est a Cetății Alba Carolina, lângă Poarta a III-a.

LĂSAȚI UN MESAJ