Un delicios pateu făcut în casă, mai ales pentru mămicile care nu doresc să dea copiilor pateuri din comerţ, dar şi pentru toţi cei care aleg să se ferească de toate chimicalele din pateurile de pe rafturile magazinelor. Zeama de portocală este foarte importantă, deoarece face ca ficatul să nu se amărească. Din acelaşi motiv şi sarea se pune doar la final. Evident, condimentarea se poate face după gust.

Atenţie, pateul trebuie mâncat cam în două zile, deoarece nu ţine foarte mult, tocmai pentru că nu are conservanţi.

Ce am folosit

  • 400 grame ficat pui
  • 200 grame ciuperci
  • o ceapă albă medie
  • 1 ardei
  • 1 portocală
  • 2 linguri de smântână
  • 100 grame unt 82%
  • sare, piper, boia dulce, boabe muştar, nucşoară, enibahar
  • frunze uscate de mărar şi oregano
  • frunze pătrunjel verde

Cum am făcut

pateu2Am tăiat mărunt ceapa şi am pus-o la călit în puţin ulei. Am lăsat-o până a devenit aurie, după care am pus ardeiul tăiat şi am mai lăsat puţin la călit, amestecând continuu. Am pus ficatul şi am condimentat cu piper, boia dulce, boabe de muştar date prin râşniţă, câte o jumătate de linguriţă de mărar şi oregano şi câte un vârf de cuţit de nucşoară şi enibahar. Atenţie, sarea se pune doar la final.

Am adăugat zeama de la o portocală şi am completat cu o jumătate de ceaşcă de apă (numai dacă este necesar) şi am lăsat vasul acoperit, la foc mic, cam 10 minute. Apoi, am pus ciupercile tăiate şi am mai lăsat la foc mic şi acoperit, până când s-au gătit şi ciupercile. Am oprit focul şi am lăsat până când compoziţia a devenit călduţă. Am pus totul în vasul de la blender, împreună cu untul la temperatura camerei, două linguri de smântână şi pătrunjelul verde tocat şi am amestecat totul până am obţinut o pastă fină.

Se pune la frigider şi se lasă cel puţin două ore, pentru ca untul să întărească toată compoziţia, după care se poate servi.

Poftă bună!


pateu3