Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va găzdui, marți, 4 iulie, începând cu ora 11:00, vernisajul expoziției cu titlul ”Relief votiv figurativ consacrat zeului Marte”. Evenimentul se înscrie în calendarul expozițiilor lunare organizate de instituția muzeală din Alba Iulia.

Publicitate

Exponatul aflat în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia este o piesă votivă consacrată lui Marte, descoperită în cadrul unei încăperi de relativ mici dimensiuni, adosată probabil în perioada medieval timpurie unui edificiu cu structură subterană și prezintă mai multe aspecte de detaliu, până acum unice pentru provincia Dacia.

În primul rând este o piesă în cadrul căreia dedicaţia propriu zisă este sugerată printr-o imagine şi nu e menţionată explicit în text. Textul, la rândul său, prezintă anume particularităţi care aduc informaţii extrem de interesante pentru epigrafia Daciei romane.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba, Muzeul Național Brukenthal Sibiu și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.