Continuăm seria recomandărilor pentru Festivalul Internațional de Teatru ”Povești”, cu două din evenimentele programate pentru cea de-a doua zi de festival. 

Programul complet, precum și prezentările tuturor evenimentelor din cadrul festivalului le puteți găsi aici.

MARȚI, 10 OCTOMBRIE 2017, ORA 20.00, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR

NUIT PARISIENNE / NOAPTE PARIZIANĂ 4everfilms productions, Franța. Spectacol pentru tineri şi adulţi

Regizor artistic: Daniel Pop

Costume: Hisako Tanaka, Margaux Padilla

Coloana sonor: Horatiu Menyhart, Hugo Durand

Distribuţie: Elsa Pessey, Daniel Pop

Un spectacol cu 4 piese coregrafice scurte: Genesis, Buni, Debout, De (s) passes, cu un sens teatral dezvoltat, cu personaje care se apără şi evoluează pe perioada desfăşurării acţiunii fiecărui tablou.

Spectacolul este conceput din tematici diferite cu scopul de a reda o imagine de ansamblu a societăţii actuale moderne cu problemele şi tendinţele sale cotidiene.

 

MARȚI, 10 OCTOMBRIE 2017, ORA 21,00, FRAMM’S

SINGULAR. LAMENTĂRI, OBESRVAȚII, STUDII, POEZII ȘI ALTE TEXTE, autor AG Weinberger EDITURA LIBRIS EDITORIAL

Lansare de carte și mini recital (40 min.)

INTRAREA GRATUITĂ

„Volumul este expresia forței artistice a lui AG Weinberger surprins într-o altă dimensiune creatoare, aceea de autor de poezii, eseuri și texte diverse. Singular. Lamentări, observații, studii, poezii și alte texte este o carte manifest în care îl regăsim pe AG Weinberger în ipostaze pline de sinceritate, cu mărturisiri care reflectă starea sa de spirit în diverse momente ale vieții, așa cum au fost publicate și pe blogul personal.”