Primăria Alba Iulia a anunţat că a doua ediție a festivalului de folclor “Suflet de român” va avea loc în 15 şi 16 august, în Piața Cetății.

Evenimentul este organizat împreună cu Uniunea Artiștilor Populari Interpreți de Folclor. “Albaiulienii sunt invitați de onoare la cea mai mare sărbătoare a folclorului în Transilvania! Suflet de Roman, în 15 si 16 august, la Alba Iulia. Fii popular! Ia-ţi ia sau costumul popular și vino să-i vezi, asculți și-aplauzi pe Ionuț Fulea, Veta Biriș, Mariana Anghel, Gheorghe Roșoga, Mariana Deac, Nineta Popa, Angela Buciu, Ina Todoran și foarte mulți alții, acompaniati de orchestra Codru de România.

Suflet de Român a atras mii de iubitori de folclor încă de la prima ediție, reunind la Alba Iulia cele mai importante nume din muzica populară. Emoția va fi la fel de intensă și de această dată, iar organizatorii au atașat o extensie de o zi festivalului. Pe scena din Piața Cetății vor fi prezenți artiști care au cules și ocrotit cele mai alese semințe de folclor autentic românesc. Evenimentul alătură tinerii interpreți cu cei consacrați, pentru a realiza astfel o simbioză între valorile actuale și cele în devenire. Campania “Fii popular” – invită publicul să poarte în zilele evenimentului costumul popular românesc, pastrând deprinderea unei vaste traditii ce a dăinuit întotdeauna în momente de sărbătoare în Transilvania.   Festivalul de folclor „Suflet de Român” își propune redescoperirea și promovarea valorilor tradiționale strămoșești prin cântul autentic din zonele istorice ale României. Este cel mai mare eveniment de folclor organizat în parteneriat cu municipalitatea din Alba Iulia, un preambul perfect pentru marele moment folcloric ce este cuprins în programul anual al Festivalului de România – 1 Decembrie”, au transmis organizatorii.

Aceştia au precizat că festivalul își propune valorificarea tradițiilor și obiceiurilor naționale, cultivarea dragostei și respectului pentru tradițiile, obiceiurile și folclorul românesc, receptarea frumosului din arta populară.

Festivalul își propune să realizeze o punte între generații, să aducă în atenția publicului artiști consacrați ai folclorului românesc, dar și gerenații tinere de interpreți.

LEAVE A REPLY