Programul oficial al sărbătoririi Zilei Naționale a României a fost definitivat și comunicat astăzi de oficialitățile orașului Alba Iulia, împreună cu reprezentați ai MAPN și MAI.

Din data de 29 noiembrie până în data de 2 decembrie, Alba Iulia va fi gazda a numeroase evenimente, atât culturale cât și militare, care vor celebra Centenarul.

Debutul programului îl va face, pe data de 29 noiembrie, la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, maestrul Tudor Gheorghe cu ”Tot ce-i românesc nu piere”. Chiar dacă acest concert a fost deja prezentat la Alba Iulia, nimic nu era mai potrivit pentru debutul acestui program decât o suită dintre cele mai frumoase poeme despre pământul românesc, din istoria literaturii române.

Evenimentele din ziua de 30 noiembrie vor începe la ora 9.30 și se vor încheia cu un spectacol de muzică clasică la ora 19.00. Acesta este programul detaliat:

-9.30  Congresul Spiritualității Românești, deschiderea lucrărilor/ Casa de Cultură a Sindicatelor

-10.30  Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la Statuia lui I.C.Brătianu

-11.00  Ceremonie militară de depunere coroane și jerbe de flori la Statuia lui Iuliu Maniu

-11.30  Ceremonie militară de depunere coroane și jerbe de flori la Statuia lui Mihai Viteazul

-12.00  Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la Statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

 

-12.15  Arborarea Drapelului Național al României pe esplanada Catedralei Încoronării

-12.30  Depunere de coroane și jerbe de flori la mormântul lui Samoilă Mârza și Ion Arion în Cimitirul Maieri

-13.00  Dezvelirea de bust Iancu Flondor la Sala Unirii

-14.30  Inaugurarea Complexului memorial ”Glorie Ostașilor Români” pe Latura de sud , un minimausoleu în aer liber cu scene din cele două războaie mondiale și fotografii ale monumentelor eroilor din toată țara

-15.30  Lansare de volum de artă ”Roma bizantină” la Museikon

-17.00  Dezvelirea busturilor lui Thomas Woodrow Wilson și Emmanuel de Martonne pe Esplanada Monumentului Unirii

-17.30  Salonul Național al Artiștilor Plastici ”Alba Unește România” la Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia

-18.00  Concert Voltaj + Voltaj Academy în Piața Cetății

-19.00  Concert Extraordinar Centenar – spectacol de muzică clasică la Caasa de Cultură a Sindicatelor

Programul Zilei Naționale 1 Decembrie:

-7.00  Serviciul religios la Catedrala Ortodoxă a Încoronării

-8.00  Marșul Unirii pe traseul Gara CFR- bd. Ferdinand – Calea Moților-  Parcul Unirii

-10.00  Te Deum la Catedrala Ortodoxă a Încoronării

– 10.30  Citirea ”Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia” la Sala Unirii

-10.45  Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun la Sala Unirii

-11.30  Dezvelirea Plăcilor Omagiale la Sala Unirii

-12.00  Marea Adunare Națională, parada portului popular și reconstituire istorică cu Garda Română, Citirea ”Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia” în Piața Tricolorului, pe Esplanada Catedralei Ortodoxe a Încoronării

-12.30  Sfințirea Monumentului Unirii

-13.00  Ceremonialul ”Pământ Românesc” în cadrul căruia reprezentanți a 14 județe vor aduce pământ dintr-un loc simbolic al fiecărui județ și îl vor depune în cele 4 urne din fața Sălii Unirii, care reprezintă cele 4 regiuni din vechiul regat

-13.30  Cântec de Mare Unire pe scena din Piața Cetății

-15.00  Inaugurare Podul Unirii și a Monumentului Marii Uniri în Parcul Unirii, moment în care președintele României, Klaus Johannis,  va adresa câteva cuvinte românilor

-15.30  Ceremonie militară – defilarea trupelor și tehnicii militare pe Bulevardul 1 Decembrie 1918

-16.30  Marea Unire a Bucătarilor la Cazarma 415, unde vor fi servite 36.000 de porții de mâncare

-16.30  Concerte  „Cânt și suflet românesc” pe scena din Piața Cetății

-21.00  LA MULȚI ANI ROMÂNIA! – spectacol de artificii la Cazarma 415

-00.00  Omagiu sufletului românesc, recital de nai și orgă la Podul Unirii

Zilele de sărbătoare se vor încheia cu ziua de 2 decembrie. În această zi vor avea loc 3 evenimente:

-11.00  Spectacol pentru copii organizat în Piața Cetății

-12.30  Spectacol de reconstituire istorică ”Intrarea Armatei Române în Alba Iulia” la Poarta I, Poarta a II-a, Poarta a III-a, Esplanada Obeliscului și la Monumentul Marii Uniri

-19.00  Spectacol Concert pe scena din Piața Cetății.

Pe timpul acestor zile, oficialitățile albaiuliene se așteaptă la peste 100.000 de vizitatori.

Ziua de 1 Decembrie transportul public va fi GRATUIT.