Pe lângă florile şi aerul curat, Parcul Dendrologic din Alba Iulia începe să fie o atracţie şi pentru cei care “vânează” fotografii cu păsări sau alte vietăţi interesante. Noile “vedete” sunt nişte guşteri, care par să fie destul de curajoşi.

“Am văzut nişte tineri foarte entuziasmaţi, care încercat să fotografieze ceva cu capul albastru 😀 la marginea aleii. Am stat să plece şi să se aştearnă liniştea. Nu a trecut mult şi l-am văzut. Guşterul părea destul de curajos şi atât de dornic să stea la soare, încât nu a fost prea deranjat de prezenţa mea. Aşa că l-am fotografiat în voie 😉 “, ne-a scris Ramona, cea care ne-a oferit şi cea mai reuşită fotografie pe care a făcut-o.

Aţi fotografiat ceva interesant sau, pur şi simplu, frumos? Aşteptăm imaginile alături de un scurt comentariu pe adresa revistadealba@gmail.com sau pe pagina noastră de facebook.

LEAVE A REPLY