Peste 50 de localități sunt prezente la ediția din acest a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac.  Totodată, potrivit datelor anunţate de organizatori, aproape 50 de meșteri din 11 județe își expun produsele, precum ţesături şi articole croşetate, obiecte din lemn, metal sau sticlă, împletituri din cânepă şi nuiele, obiecte tradiţionale de olărit, cojoace şi opinci, icoane pe sticlă, dar şi produse din piatră şi şindrilă.

Publicitate

Târgul Naţional de Turism Rural, unicul târg de turism rural din Transilvania, a ajuns la cea de-a XI-a ediţie şi are ca scop promovarea turismului rural românesc, fiind o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.  Această manifestare reuneşte reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice, reprezentanţi ai unor localităţi cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural.

Pentru publicul larg, Târgul Naţional de Turism Rural a debutat, sâmbătă, la ora 11, cu deschiderea Centrului de Informare Turistică Albac. La ora 12, târgul a fost deschis oficial şi toţi cei prezenţi au putut vizita stand-urile de prezentare a ofertelor turistice şi Târgul Meşterilor Populari.

“Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac va cuprinde, sâmbătă, şi un program pentru cei peste 70 de reprezentanţi ai agenţiilor turistice din întreaga ţară invitaţi în acest an la târg pentru a descoperi oferta turismului rural românesc. Aceştia au ajuns în Alba încă de joi şi au participat la o vizită de informare în cadrul căreia le-au fost prezentate obiective turistice din întreg judeţul. În cursul zilei de sâmbătă reprezentanţii agenţiilor de turism vor vizita pensiuni din Apuseni şi vor participa la un work-shop cu tema „Turist în Apuseni”, al doilea seminar din program după ce, joi seara, au discutat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba despre manifestările ce ar urma să fie organizate în 2018 cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918”, au precizat organizatorii.

Astăzi vor avea loc demonstraţii de sporturi extreme pe terenul târgului din comuna Albac, iar de la ora 19,30 un spectacol artistic de folclor şi muzică uşoară. Seara de sâmbătă se va încheia cu focuri de artificii şi cu o petrecere tradiţională în jurul unui imens foc de tabără.

Concurs de gătit în aer liber

Potrivit organizatorilor, ziua de duminică este dedicată gastronomiei tradiţionale şi folclorului, iar organizatorii au pregătit un concurs gastronomic, o paradă a portului popular autentic şi un spectacol de folclor. Manifestările vor debuta în jurul orei 11, cu un concurs gastronomic în cadrul căruia mai multe echipe vor fi provocate să gătească în aer liber mâncare tradiţională la ceaun. Echipele vor trebui să gătească pe baza unor reţete tradiţionale folosind carne şi legume, urmând a fi premiate cele mai gustoase mâncăruri care apoi vor fi servite gratuit turiştilor. La ora 13, va începe parada portului popular care va continua cu un spectacol folcloric maraton cu o durată  de peste 8 ore, până în jurul orei 22.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este unicul târg de turism rural din Transilvania şi unul dintre cele mai longevive şi importante din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.

Iată programul oficial

Sâmbătă, 5 septembrie 2015

11.00

 

Deschiderea oficială a Centrului de Informare Turistică Albac
12:00 Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Turism Rural Albac – ediţia a XI-a

Vizitarea stand-urilor şi a Târgului Meşterilor Populari

12.30 Workshop – ,,Turist în Apuseni”

 

14.00 Vizită la pensiuni

 

17:00:00 Sporturi extreme pe terenul Târgului din comuna Albac
19:30 Spectacol artistic de folclor şi muzică uşoară
22:00:00 Foc de tabără și artificii.

Duminică, 6 septembrie 2015

11:00 Concurs de gastronomie tradiţională
12.30 Festivitatea de premiere a Concursului de gastronomie tradiţională
13:00 Parada Portului Popular
14:00 Spectacol folcloric
22:00 Închiderea celei de-a XI- a ediţii a Târgului de Turism Rural, Albac, 2015