Crucea Roșie Română Filiala Alba a finalizat cu succes organizarea fazelor zonale ale concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”, ediţia 2018. În anul 2018, au participat 33 de unităţi de învăţământ, reprezentate de 42 echipaje de elevi din ciclul gimnazial şi liceal (6 membri/echipaj), însumând 252 de copii din principalele zone ale judeţului Alba: Alba Iulia, Aiud, Sebeş, Câmpeni, Cugir, Blaj şi Ocna Mureş.

Pentru a susţine dezvoltarea acestui concurs, Filiala de Cruce Roşie Alba a organizat cursuri de prim ajutor gratuite pentru cadrele didactice, în trei locaţii din judeţ, susţinute de unul din medicii formatori în primul ajutor ai Crucii Roşii, cu atribuţii în jurizarea concursului în toate etapele sale. Acesta a transmis informaţii unitare şi adaptate noilor schimbări apărute în sectorul primului ajutor.

Fazele zonale s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii, ca urmare a colaborării cu unităţi de învăţământ care au pus la dispoziţie săli adecvate ca mărime şi dotate corespunzător, precum şi a implicării subfilialelor de Cruce Roşie din teritoriu.

Prin urmare, aducem călduroase mulţumiri pentru găzduire, reprezentanţilor următoarelor şcoli: Colegiului Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir, Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni, Şcolii gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureş, Colegiului Naţional „I.M. Clain” Blaj şi Colegiului Naţional „Lucian Blaga”Sebeş.

Şcolile ocupante ale locurilor 1 de la fazele zonale, vor participa la Faza judeţeană din data de 16.06.2017, după cum urmează:

  1. Zona Sebeş: GIMNAZIU: Şcoala gimnazială Daia Română

                         LICEU: Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş

  1. Zona Cugir: GIMNAZIU: Şcoala gimnazială „Singidava” Cugir

                         LICEU: Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir

  1. Zona Blaj: GIMNAZIU: Şcoala gimnazială „Toma Cocişiu” Blaj

                      LICEU: Colegiul Naţional „I. M. Clain” Blaj

  1. Zona Aiud: LICEU: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud
  2. Zona Câmpeni: GIMNAZIU: Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud

                              LICEU: Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş

  1. Zona Ocna Mureş:GIMNAZIU: Şcoala gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureş

                                  LICEU: Liceul Teoretic ”Petru Maior” Ocna Mureş

  1. Zona Alba Iulia: GIMNAZIU: Şcoala gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia

                               LICEU: Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan Alba Iulia”

Anul acesta, la Faza Națională, care se va desfășura în judeţul Buzău, tabăra „Poiana Pinului, în perioada 17 – 22 iulie 2018, Județul Alba va fi reprezentat de către câștigătorii locului 1 de la categoria „Licee”.

Aducem mulţumiri tuturor colaboratorilor noştri şi sponsorului de anul acesta, Solina România, pentru susţinerea şi devotamentul manifestate faţă de acest concurs de tradiţie şi cu rezultate concrete în comunitate.