În data de 18 ianuarie a.c., un număr de 40 de elevi şi patru cadre vor participa, la Şcoala gimnazială ,,Ioan Vlăduţiu” Luduş (ora 11.00) şi Şcoala gimnazială ,,Avram Iancu” Târnăveni (ora 13.00) la activitatea de promovare a Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” din proiectul-pilot ,,Performanţă cu epoleţi”. Proiectul, iniţiat de colegiul militar albaiulian, se înscrie în cadrul campaniei de promovare a învăţământului militar preuniversitar, având grup ţintă – elevii de gimnaziu, clasele VII şi VIII.

Prezenţa elevilor în uniformă în rândul colegilor mai mici, va presupune prezentarea unor secvenţe specifice colegiului militar, exerciţiu demonstrativ cu arme, prezentarea şi distribuirea unor pliante, socializarea cu elevii de gimnaziu interesaţi de o carieră militară. Acestei prime vizite îi vor urma altele, pe parcursul acesti luni la: Şcoala gimnazială ,,Mihai Eminescu” Dej, Şcoala gimnazială ,,Constantin Ioan Motaş” Mediaş, Şcoala gimnazială ,,Radu Popa” Sighişoara şi Colegiul Naţional ,,Avram Iancu” Câmpeni”.

Pentru buna desfăşurare a proiectului colegiul albaiulian va colabora cu reprezentanţii Birourilor Informare Recrutare din judeţele unde se vor desfăşura activităţile.