Iată o casă care pe noi ne-a impresionat, atât prin design, cât şi prin inteligenţa cu care este concepută.

„Modernă, ecologică, elegantă şi prietenoasă cu natura înconjurătoare, casa Soleta este locuinţă premium, pe care şi-o doresc toţi cei care iubesc confortul şi funcţionalitatea unei locuinţe, dar se preocupă şi de protejarea naturii (…) Conceptul de case din lemn lamelar Soleta zeroEnergy este creaţia noastră, a celor care reprezintă Fundaţia pentru Inventică şi tehnologii sustenabile-Justin Capră”. Acestea sunt cuvintele cu care ne întâmpină, pe site-ul soleta.ro, cei care au conceput aceste case. Şi se pare că şi au cu ce să se laude.

Noi am aflat despre această casă de pe blogul jurnalistei Adela Pârvu, care a fost şi a vizitat casa model construită în Bucureşti. Iată articolul scris de ea.

soleta1

 

De mult voiam să văd și eu cu ochii mei casa asta și iată că am reușit într-un final. Dincolo de forma interesantă, când ajungi la interior descoperi un ambient foarte plăcut și luminos. E adevărat că fiind o casă model, pare mai golașă, dar secretul amenajării constă de fapt într-o excelentă organizare. Uite, spre exemplu dulapurile din zona livingului sunt și scările care te ajută să ajungi la etaj, acolo unde e dormitorul. De asemenea, bucătăria are electrocasnicele încorporabile, și este perfect încadrată în spațiul disponibil. Dar pe lângă organizarea interioară, casa asta este surprinzătoare pentru că are un consum redus de energie. Practic factura pentru întreținerea ei este extrem de mică. De ce? Păi hai să-ți spun mai multe.

soleta4

Acum, când vedem cât de mult contează să economisim apă și curent electric, ne dăm seama că denumirea de casă ecologică nu este așa în van. Nu doar că nu poluăm mediul, dar o astfel de construcție, mai exact întreținerea ei, nu ne arde la buzunar. De la faptul că e pusă pe bușteni, deci nu pe fundație de beton și până la forma asta a ei ca un acoperiș mansardat – totul este gândit să coste cât mai puțin, dar să fie eficient. Uite, acoperișul nu e degeaba făcut așa, cu ajutorul lor apa de ploaie este colectată pentru a putea fi folosită pentru spălat. De asemenea, rezervor de apă ca și boilerul sunt îngropate și asta asigură economie de spațiu la interior. Și sistemul de ventilație este ingenios mascat în structura casei, dar eficient pentru asigurarea unui climat plăcut la interior. Hota, spre exemplu, nu doar că absoarbe aburii de la gătit, dar face parte dintr-un sistem dotat cu schimbător de căldură ce recuperează căldura din aburi și o bagă în instalația de încălzire al casei, deci nu se risipește nimic. Iar în exterior ajunge aerul rece, nepoluant. Casa este dotată cu panouri solare și are lâgă ea și o mică eoliană, cu ajutorul cărora se obține curentul electric pentru funcționarea instalațiilor in casă.

soleta3

Dar ceea ce mi-a plăcut foarte mult este senzația de spațiu aerisit la interior. Și lumina naturală din abundență. N-ai cum să fii trist aici nici măcar atunci când e înnorat afară. Eu am fost într-o zi d-asta, posomorâtă, dar n-am simțit apăsarea de-afară. În mod paradoxal parcă era mai multă lumină la interior. O fi și de la modul în care sunt așezate ferestrele în acoperiș sau de la peretele mare cu geamuri ce te întâmpină de la intrarea în casă. Și e grozav faptul că această casă o poți extinde cu module similare, ca într-un joc de lego, care pot fi personalizate cum vrei. Suprafața casei este de 48 de metri pătrați, iar supanta sau spațiul de la mansardă dacă vrei are 9 metri pătrați.

soleta5

Cătălin Butmalai mi-a spus că acest concept de casă este foarte cerut în exterior. De fapt așa au și creat-o ca produs pentru export pentru că la noi oamenii nu sunt foarte interesați de case ecologice. Dar eu nu cred asta, eu cred că din ce în ce mai mulți oameni vor case sănătoase care să nu-i coste mult în exploatare. Denumită Casa Soleta și inventată de un grup de specialiști din cadrul Fundației Justin Capră al cărei coordonator este Cătălin Butmalai, construcția a ajuns să fie foarte mediatizată peste hotare. Au fost publicate articole despre ea pe cele mai citite bloguri, dar și în Daily News și The Guardian. Anul viitor urmează ca o astfel de Casă Soleta să fie ridicată la Londra. Abia aștept să vuiască din nou presa britanică despre invenția românească. Eu sunt mândră că ea este apreciată și promovată de străini și sunt sigură că în curând vom vedea astfel de case construite la noi și locuite de familii de români. Uite, dacă vrei să afli mai multe despre ea, pe site-ul soleta.ro ai toate detaliile, inclusiv cele legate de preț. Dacă ești din București și nu numai să știi că o poți vizita cu o programare prealabilă. Prețul casei din imagini este de 28.200 euro + TVA, iar la celelalte modele pe care le poți vedea aici soleta.ro/Casele_Soleta prețurile diferă, deci e bine să ceri o ofertă. Sper să-ți placă și ție!

soleta2

 

23 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ