Noul sediu al DGASPC Alba a fost sfinţit – directorul instituţiei a primit distincţia Crucea Arhiepiscopală pentru mireni

Revista de Alba . Social-Economic Nu exista comentarii

Arhiepiscopul Irineu, reprezentanţi ai clerului şi ai autorităţilor locale şi judeţene printre care şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, au participat astăzi la inaugurarea şi sfinţirea noului sediu al Direcţiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba. Cu această ocazie, distincţia Crucea Arhiepiscopală a fost acordată şi directorului acestei instituţii, Sorin Chirilă.

 

 

Înainte de ofiecierea slujbei de sfinţire reprezentanţii autorităţilor au avut ocazia să viziteze noul sediu, care răspunde cerinţelor instituţiei. Directorul DGASPC Alba a amintit cu această ocazie că este vorba despre a şasea mutare a direcţiei, iar de data aceasta clădirea este una corespunzătoare. Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a menţionat şi el că această instituţie este un model şi merită un sediu potrivit pentru desfăşurarea activităţii.

Cei prezenţi la inaugurare au fost invitaţi la finalul evenimentului la o masă, finanțată în întregime de clerul bisericesc.

sfintire sediu dgasps

 

Revista de Alba

Nam non diam eros, vitae dictum erat. Praesent lacinia diam vel mi sodales molestie? Pellentesque habitant morbi tristique senectus et netus et malesuada.

Leave a comment