Curtea de Apel Alba Iulia organizează miercuri, 25 octombrie 2017, la sediul instanţei, situat în municipiul Alba Iulia, strada I.C. Brătianu, nr.1, în cadrul programului de lucru 8-16, manifestarea anuală intitulată „Ziua Uşilor Deschise”, având ca scop asigurarea transparenţei actului de justiţie şi familiarizarea publicului cu aspectele specifice activităţii de judecată.

Agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanţei, informarea celor interesaţi cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare a informaţiilor publice despre stadiul şi soluţionarea dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, prezentarea  altor date sau informaţii publice relevante privind actul de justiţie sau activitatea instanţei precum şi difuzarea unor broşuri informative.

Curtea de Apel Alba Iulia invită elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi pe toţi cei interesaţi să afle mai multe informaţii despre circuitul unui dosar şi etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze, despre condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar, să participe la „Ziua uşilor deschise”.

Această acţiune este organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia este adusă în atenţia publicului european.

Scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i ajuta să fie mai bine informaţi despre drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi, îngăduind acestora să-i înţeleagă mai bine mecanismele şi de a îmbunătăţi accesul la justiţie.