Luni, 11 martie, senatorii au aprobat Ordonanţa de Urgenţă care prevede majorarea alocaţiilor din luna următoare celei în care se adoptă bugetul de stat pe anul în curs.

Potrivit proiectului de OUG, articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii se modifică și va avea următorul cuprins: ” (1) Cuantumul alocației de stat pentru copii se stabilește astfel:

– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Ordonanţa va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.