Cea de-a XI-a ediţie a singurului târg de turism rural din Transilvania, Târgul Naţional de Turism Rural Albac, debutează mâine, cu un Infotrip destinat exclusiv agențiilor de turism.

Publicitate

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Alba, reprezentanții a 36 de agenții de turism din toată România au anunţat că vor participa la această acţiune menită să promoveze atracțiile turistice și pensiunile județului Alba.

“Alba Iulia, Rimetea, Arieșeni, Sălciua și Lupșa sunt doar câteva din zonele pe care sperăm ca tot mai mulți români să le pună pe lista destinațiilor de vacanță, iar infotrip-ul organizat de Consiliul Județean Alba e primul pas spre redescoperirea acestor locuri superbe de către agențiile de turism”, au precizat reprezentanţii CJ Alba.

Pentru publicul larg, manifestările se vor desfăşura în weekend, la Albac. Între atracţiile anunţate se află demonstaţii de sporturi extreme, spectacole de folclor şi muzică uşoară, foc de tabără și artificii, concurs de gastronomie tradiţională şi parada portului popular.

Iată programul oficial:

Sâmbătă, 5 septembrie

Ora 11.00 Deschiderea oficială a Centrului de Informare Turistică Albac

Ora 12.00 Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Turism Rural Albac – ediţia a XI-a

Vizitarea stand-urilor şi a Târgului Meşterilor Populari

Ora 12.30 Workshop – ,,Alba 2018”

Ora 14.00 Vizită la pensiuni

Ora 17.00 Sporturi extreme pe terenul Târgului din comuna Albac

Ora 19.30 Spectacol artistic de folclor şi muzică uşoară

Ora 22.00 Foc de tabără și artificii.

Duminică, 6 septembrie

Ora 11.00 Concurs de gastronomie tradiţională

Ora 12.30 Festivitatea de premiere a Concursului de gastronomie tradiţională

Ora 13.00 Parada Portului Popular

Ora 14.00 Spectacol folcloric

Ora 22.00 Închiderea celei de-a XI- a ediţii a Târgului de Turism Rural, Albac, 2015