Federația VOLUM – Federația organizațiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, în parteneriat cu Asociația SM Speromax Alba au organizat astăzi, la sala de şedinţe a Primăriei Alba Iulia, evenimentul Caravana „Pune Oraşul Tău pe Harta Voluntariatului”.

Cu această ocazie s-a purtat un dialog între organizaţiile de voluntariat, reprezentanţii autorităţilor locale şi persoanele care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat. De asemenea, au fost prezentate instrumentele și oportunitățile organizațiilor neguvernamentale care lucrează cu voluntari.

caravana-nationala-pune-orasul-tau-pe-harta-voluntariatului-6915

Caravana va străbate toată ţara şi va marca pe Harta Voluntariatului 11 oraşe. În acest periplu Alba Iulia, poate cel mai mic oraş de pe harta acţiunii, ca număr de locuitori, aşa cum remarca preşedintele Asociaţiei Speromax Alba, Dragoş Zaharia, este al şaptelea oraş ales pentru această prezentare.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret și prin susținerea din partea organizațiilor neguvernamentale din cadrul fiecărui oraș.