Începând cu 11 octombrie 2017, Asociația Voluntarilor Invictus desfășoară ediția a patra a Ștafetei Veteranilor cu scopul de a promova respectul față de veteranii de ieri și de azi ai României. În acest demers se înscrie şi activitatea de primire a ştafetei şi de alergare a elevilor Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia. Astfel, joi, 19 octombrie ora 10.50 pe platoul din incinta colegiului, va avea loc primirea voluntarilor Invinctus care au alergat pe traseul Sebeş – Alba Iulia. Apoi, un număr de 26 de voluntari elevi ai colegiului vor face un tur al Cetăţii, în alergare, în semn de respect pentru toţi veteranii României.

Evenimentul reprezintă alergare în ștafetă pe 35 de tronsoane măsurând  între 35 și 130 kilometri, însumând în total 2396 de kilometri. 98 de voluntari alergători, bicicliști însoțitori și coordonatori sunt implicați în această acțiune în toată țara, fiind repartizați pe trei trasee.

Pe traseul albastru, Craiova – Carei, alergarea începe  pe 11 octombrie la ora 13.00 din fața  Primăriei Craiova, traseul  galben, București – Carei, începe  pe 15 octombrie la ora 09.00 de la Monumentul Eroilor din fața Universității  Naționale de Apărare, iar  traseul  roșu  începe  pe 17 octombrie din fața sediului  Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”. Toate   traseele se vor reuni  pe 25 octombrie  în  Carei, ultima localitate  eliberată  în  cel de-al Doilea Război  Mondial.

Voluntarii  poartă   tricoul   cauzei Invictus, cauză care sprijină  luptătorii  răniți  în  teatrele de operații  să participe la Invictus Games, mulți dintre aceștia  alegând  să  facă  și fundraising pe  paginile   personale care pot fi găsite la adresa www.invictusromania.galantom.ro

Toți  cei care vor să încurajeze sau să  însoțească  alergătorii și să își arate respectul civilizat față de eroii  și  veteranii  României  sunt   bineveniți,  graficul desfășurării  acțiuni fiind  prezentat mai jos  și pe evenimentul creat  pe pagina de facebook Invictus Romania.