Publicitate

În această vară, cei care doresc să învețe sau să-și perfecționeze cunoștințele de chitară se pot înscrie la una din cele două ediții ale taberei  Acustic Live Music Camp de la Râmeț.

Publicitate

Prima serie a acestui eveniment este programată pentru perioada 13-19 iunie, iar înscrierile încep de mâine, 8 martie. A doua serie se va desfășura în perioada 17-23 august, tot la o pensiune aflată în apropiere de mănăstirea Râmeț. La cursurile care sunt deschise atât începătorilor cât și celor de nivel avansat, vârsta minimă de înscriere este 10 ani.

Cursurile  acoperă majoritatea tehnicilor musicale: chitară electrică, chitară acustică corzi de metal, chitară acustică corzi de nylon. Vor fi abordate stiluri precum flamenco, chitară clasică, folk, chitară electrică, pop, blues, country, rock, jazz clasic, fusion, hard rock, metal.

Cursurile se vor desfășura zilnic după un program bine definit, sub îndrumarea unor profesori și artişti cu experienţă scenică şi didactică, precum Andras Varga, Andrei Roşulescu, Iarina Copuzaru, Silvan Stâncel.

În cadrul fiecărei serii de elevi, vor avea loc cursuri intensive de chitară, concerte, lansări de carte, lansări de CD și discuții tematice.

În cadrul evenimentului, vor fi organizate și focuri de tabără, excursii în Cheile Râmeţului şi Mănăstirea Râmeţ, iar în ultima seară a taberei va fi susținut spectacolul Acustic Live Music Show, format din mici recitaluri ale cursanților. De asemenea, în funcţie de buget, vor fi organizate diverse concursuri cu premii sau reduceri la costurile de participare.

Cei interesați pot afla mai multe detații pe www.tabarachitara.ro

Evenimentul este organizat de artistul Silvan Stâncel, împreună cu Asociaţia Culturală Cultur’ART.

Află ce spune organizatorul acestei tabere, artistul Silvan Stâncel despre edițiile anterioare: Muzica poate defini un destin: chitaristul Silvan Stâncel este și creatorul unui eveniment cultural care care se poate susţine singur –Tabăra de chitară „Acustic live music camp”