Tinerii care doresc să urmeze o carieră în slujba salvării semenilor, au la dispoziție posibilitatea de a se înscrie la o școală de profil. Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Unirea al județului Alba recrutează candidați pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, până la data de 21.07.2017, după cum urmează:

  • Subofițer de pompieri și protecție civilă: 200 de locuri – total pe țară;
  • Maistru militar auto: 25 de locuri – total pe țară.

Având în vedere oportunitatea oferită absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat, cei interesați să aibă în vedere următoarele aspecte:

– Perioada de școlarizare este de 2 ani de zile;

– Obținerea de competențe în domeniul: Primului ajutor calificat și descarcerare, utilizarea mijloacelor tehnice de intervenție în situații de urgență, tehnici și proceduri de intervenție.

– Ministerul Afacerilor Interne asigură repartiție pentru toți absolvenții, ținută militară și echipamente de protecție gratuite;

– Posibilitatea de obținere gratuită pe timpul școlarizării a permisului de conducere pentru cat. B, C;

– Posibilitatea de a promova în cariera militară.

Informații suplimentare, privind admiterea se pot obține consultând site-ul www.isualba.ro și la tel. 0258810411, int. 27119; 27120.