Sute de elevi din școli gimnaziale și licee albaiuliene au participat astăzi la un marș de conștientizare, în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității. Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii vor organiza o serie de activități menite să informeze cu privire la modalitățile de prevenire a infracțiunilor în unitățile de învățământ, și nu numai.

Publicitate

Potrivit comisarului șef Mihai Rus, infracționalitatea în școlile din județul Alba nu este un fenomen îngrijorător, în precedentul an școlar înregistrându-se șapte incidente atât în mediul urban, cât și în cel rural. Trendul a fost unul descrescător, în ultimii ani, ata și datorită numeroaselor campanii realizate de IPJ Alba.

Marșul elevilor a pornit de la sediul IPJ Alba, urmând traseul Porților Cetății, până pe Bulevardul Transilvaniei.

Ziua a doua, marți, 3 octombrie, este destinată prevenirii victimizării minorilor, cu focalizarea mesajelor preventive pe prezentarea riscurilor la care se expun tinerii în mediul virtual.

A treia zi a săptămânii este dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, respectiv furturilor din locuință, tâlhăriilor și înșelăciunilor, infracțiuni cu impact deosebit mai ales în rândul seniorilor.

Urmează o zi dedicată prevenirii violenței în familie, menită să conștientizeze publicul larg asupra dimensiunii și a consecințelor de ordin legal, psihologic și societal ale fenomenului, precum și asupra modalităților de sprijin ale victimelor.

Manifestarea se încheie vineri, cu ziua siguranței rutiere. Cetățenii vor primi mesajele de prevenire a comiterii de accidente cu consecințe grave.