Peisaje de poveste, oameni primitori, locuri încărcate de istorie și farmec sunt doar câteva din ”ingredientele” cu care Munții Apuseni își întâmpină vizitatorii. Un astfel de loc este casa în care a văzut lumina zilei Horea, unul din cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784. Aici, Consiliul Județean Alba dorește să amenajeze un complex muzeal, format din casa lui Horea, frasinul care îi poartă numele, un muzeu și monumentul închinat acestuia.

Publicitate

Drumul șerpuit, care duce până la casa lui Horea, pornește din comuna care îi poartă numele eroului. După aproximativ 10 minute de urcare, curbe strânse și peisaje superbe, ajungi la micul bordei străjuit, de o parte și de cealaltă a drumului, de un monument vechi de aproape un secol și de frasinul lui Horea. De aici, pot fi admirate sate și cătune răsfirate în munți, păduri și pășuni, toate întregind un tablou de care parcă nu te mai saturi. Din păcate, dacă ajungi în această zonă fără să ai vreun localnic care să povestească istoria locului, nu ai de unde să te informezi.

Pentru a integra toate elementele care merită vizitate aici, Consiliul Județean Alba intenționează să creeze un ansamblu muzeal care să atragă turiștii în această zonă.