Marți, 12 iunie 2018, la Grădinița cu P.P. Step by Step Nr.12 din Alba Iulia s-a desfășurat cea de-a X-a ediție a FESTIVALULUI COPIILOR „SĂ CRESC MARE ȘI SĂNĂTOS!”. Festivalul este o încununare a activităților de euritmie desfășurate de grădinițele din Alba Iulia pe parcursul întregului an școlar și promovează mișcarea și dansul în rândul copiilor preșcolari.

Publicitate

În acest an, la Festivalul copiilor au participat aproximativ 350 de copii din unitățile de învățământ preșcolar din municipiul Alba Iulia. Începând cu ora 10:00, părinţii, bunicii, copiii şi cadrele didactice au putut urmări evoluţia preșcolarilor albaiulieni, care cu inocenţa specifică vârstei au prezentat dansuri populare (Hațegana, Brașoveanca, Ciuleandra, Suita de pe Mureş, Jiana, etc), dansuri moderne, Polka, dans țigănesc și un dans simpatic cu animale colorate. Cu toţii au primit aplauze generoase din partea publicului spectator.

Toţi copiii au fost frumoşi şi veseli, iar la final, au fost recompensați cu diplome și premii constând în dulciuri și cărți, de către grădinița organizatoare.