Intarea Armatei Române în Alba Iulia a fost rememorată, în data de 2 decembrie, cu ajutorul zecilor de voluntari care au dat viață unui moment cu o mare însemnătate pentru înfăptuirea Marii Uniri. Spectacolul a fost ”gustat” de sute de turiști și albaiulieni, care i-au însoțit pe soldați, de la Poarta I a Cetății, până la Monumentul Unirii.

În seara zilei de 18 decembrie, trenul care transporta Regimentul 5 Vânători, comandat de locotenent-colonelul Vasile Gagiu, a intrat în gara Alba Iulia. Erau primii ostaşi ai Regatului României pe care-i vedeau locuitorii oraşului, aflaţi încă sub puternica impresie lăsată de Marea Adunare Naţională. În întâmpinarea militarilor români nu veniseră doar albaiulienii, ci şi numeroşi ţărani din satele înconjurătoare. Compania de onoare era comandată de căpitanul Florian Medrea. Cuvântul de bun venit a fost rostit de primarul Camil Velican. Drumul spre centrul oraşului era flancat de cordonul de onoare al Legiunii Române şi luminat de torţele purtate de membrii acesteia. Miile de localnici şi de săteni din împrejurimi ovaţionau România Mare, armata română şi pe regele Ferdinand. Astfel, la câteva zile de la Marea Adunare Națională, armata venea să desăvârșească România Mare.