Peste 120 de copii din Sebeș, Petrești și Lancrăm au participat la Școala de Vară 2015, un proiect adresat celor mici și care s-a încheiat cu un spectacol și o expoziție în data de 18 august. Tinerii au avut ocazia să participe gratuit la 15 ateliere în cadrul proiectului inițiat de Asociația „Sunetul muzicii” și Liceul cu Program Sportiv Sebeș, în parteneriat cu Școala Gimnazială Petrești, Școala Gimnazială nr.2 și Asociația „Clubul Sportiv Sebeș 2014”.

„Cel mai mare câştig al acestui proiect este acela că a fost gratuit, iar profesorii au facut voluntariat si am reuşit să capacităm un număr de 123 de copii, care au participat la un număr de 15 ateliere structurate pe diferite domenii de activitate. A fost o şcoală în care am încercat să relaţionăm unii cu alţii, profesori cu elevi, profesori-părinţi, comunitate şcolară cu comunitatea în ansamblu, făcând lucruri frumoase, utile, creative şi recreative.
Toţi cei care au participat au înţeles acest lucru şi sperăm ca împreună să încercăm să explicăm mai bine acest lucru pe viitor.
Am întâmpinat destule dificultăţi de ordin material pe care le-am rezolvat destul de greu, tinand cont ca Primaria Municipiului Sebes si Consiliul Local Sebeș au respins acest proiect.
Ne-au sprijinit, în acest sens, Kronospan Sebeș cu o parte din materiale şi Star Transmision Sebeș cu o altă parte. Sigur lista de materiale nu a fost acoperită integral şi unele ateliere s-au desfăşurat fără nici un fel de sprijin material. Am avut drept sponsori pentru spectacolul de final firmele Alpin 57 Lux, Magnetic Supermarket şi restaurantul Vărul Săndel”, au explicat organizatorii.
Profesorii care au participat voluntar la acest proiect au fost urmatorii: prof. Frǎţilǎ Ana Adriana, prof.dr. Miclǎuş Liana, prof.Cosma Cornelia, prof.înv. primar Tărîţă Georgeta, prof.înv. primar Tomuş Mara Hermina, prof.înv primar Boroica Maria, prof.înv primar Cibu Eugenia, prof. Dragomir Ana, prof. Adriana Elena Boghici, prof. Onofrei Verona Maria, prof. Cibu Maria, prof.dr. Bǎdescu Lacrima Johanna, prof. Bădescu Cristina, invǎţǎtor Bota Violeta Mariana, invǎţǎtor Duca Claudia Regina,
prof. Dǎrǎmuş Gheorghe, prof. Nick Iosub, lt.col.(rez) Petru Fǎgǎraş (Asociatia „Sunetul muzicii”, prof. Dumitriu Gheorghe si Roncea Radu.

De asemenea, s-a implicat și Clubul Sportiv Sebeș 2014 care a coordonat acest proiect la antrenamentele de handbal-două pe săptămână și fotbal, 3 pe săptămână, în mod gratuit, timp de 5 săptămâni, cu aproximativ 60 de copii legitimați la „C.S. Sebeș 2014”, LPS Șebeș si multi copii nelegitimați. Deși în competiții vor fi adversari, în „Școala de vară 2015” copii au demonstrat că rivalitatea trebuie să existe doar pe terenurile de sport. Au fost antrenați la Handbal de către instructor Iftimie Păunescu Alin, la fotbal de prof. Lăcătuș Daniel și prof. Medrea Gheorghe, ajutați de către Șerb Adrian.

5 4 2 1 6

 

LEAVE A REPLY