Sute de oameni au întâmpinat astăzi, cu urale, portrete ale Regelui Ferdinand și a Reginei Maria și steaguri cu emblema monarhiei, membrii Casei Regale. Autoritățile orașului au așternut covorul roșu, au pregătit tradiționala pâine cu sare și au dat bun venit membrilor Familiei Regale în acompaniamentul muzicii militare.

Imnul României și Imnul Regal au fost intonate la coborârea din tren a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, Alteței Sale Regale Principele Radu, ASR Principesa Elena și soțul ei, ES dl Alexander Nixon, ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria.

O locomotivă vopsită în culorile tricolorului a remorcat faimoasa locomotivă cu abur Pacific 231.065, construită în anul 1922 și folosită pentru a deplasa Trenul Regal în perioada interbelică. Trenul Regal a fost restaurat de Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Ministerului Culturii, special pentru sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.

Familia Regală a participat la Te Deum-ul oficiat la Catedrala Încoronării la ora 10.00, urmând ca, la ora 15.30, să asise la ceremonia militară ce se va desfășura pe Bulevardul 1 Decembrie.