afis-teius-jpegIubitorii de folclor sunt așteptați duminică, 25 octombrie, la Casa de Cultură din Teiuș, de la ora 17, la spectacolul folcloric-coregrafic „Haidăul – joc fecioresc unic în România”. La evenimentul care promovează jocul, cântecul și costumul popular autentic, vor fi prezente ansambluri renumite, formații artistice de amatori de pe Valea Mureșului mijlociu și interpreți de muzică populară.

Vor prezenta momente inedite ansamblurile „Dor teiușan”, „Doina Aiudului”, „Junii Cetății” – Rupea, formația de dansuri bărbătești – Băgău și invitați precum Cristian Fodor, Mihai Petreuș, Marinela Baba, Flaviu Cristea, Nicolae Tuhuț, Ioana Breda Morar, Alexandra Dobrin, Alexandra Mădălina Boar, Bianca Șușman, Geanina Buzan, Ioana Maria Marcu și Oana Marian.

Cu ocazia acestui eveniment va fi lansat și volumul „Haidăul. Folclor coregrafic din județul Alba”, autori – Viorel Nistor și Delia Stoian-Irimie și va avea loc și premierea instructorilor și coregrafilor implicați în proiect.

Spectacolul „Haidăul – joc fecioresc unic în România” face parte dintr-un amplu proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Întregul eveniment este organizat de Asociația Culturală „Zestrea Satelor”, Primăria orașului Teiuș și Grupul de Acțiune Locală „Pe Mureș și pe Târnave”, în parteneriat cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria Unirea, Primăria Hopîrta, Primăria Fărău, Primăria Lopadea Nouă și Primăria Mihalț.

De asemenea, printre organizatori se numără și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Biblioteca Județeană Lucian Blaga Alba, Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud, Asociația Culturală „Muguri de Nucet”, Asociația culturală „Junii Cetății” Rupea și Salina Turda.