În această dimineață  Instituția Prefectului din județul Alba a găzduit ședința Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.

Publicitate

 

Cei mai de seamă participanți au fost: Ministrul Ioan Deneș – Ministerul Apelor și Pădurilor, secretarul de Stat Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale Claudiu Sorin Roșu Mareș, Președinte ANSVSA, directorul general ROMSILVA, directorul general AFIR, directorul general ANIF și directorul general APIA

Comisia, alcătuită din 24 de membrii,  a avut  pe ordinea de zi trei puncte importante: două inițiative legislative și un dialog, la final, cu cei prezenți , oameni de afaceri locali și reprezentanții diferitelor instituții din județ.

Prima inițiativă legislativă aprobată de membrii comisiei a fost instituirea Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinului Românesc în prima duminică a lunii octombrie.

A doua inițiativă legislativă a fost legată de articolul 13 din Legea Vânătorii, articol prin care se reglementează despăgubirea proprietarilor de terenuri pentru pagubele provocate de animalele sălbatice. Toți membrii comisiei au fost de acord cu acordarea acestor despăgubiri, singurele probleme fiind cuantificarea precisă a daunelor( în agricultură în funcție de perioada anului) și termenele limită de plată.

Ministrul Ioan Deneș de la Ministerul Apelor și Pădurilor a afirmat cu referire la această inițiativă : ”Există sincope în această lege a vânătorii, dar nu trebuie să facem o legislație mai stufoasă decât cea pe care o avem deja. Ministerul sprijină comisia, iar dreptul fermierilor de a fi despăgubiți le va fi și asigurat”.

A treia parte de dialog a adus pe masa Comisiei mai multe probleme ale județului care se extind la nivel național, dar și o excelentă pită de casă cu simbolistica centenarului.