Astăzi, 19.06.2017, la sediul din Alba Iulia al Agenției de Dezvoltare Regională ”Centru” a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de cooperare dintre Ministerul de Justiției, Afaceri Europene și Protecția Consumatorului din Brandenburg și ADR Centru. În cadrul acestui acord s-au stabilit câteva priorități pentru cooperarea dintre Landul Brandenburg și Regiunea Centru, în mai multe domenii: formare profesională, activități și întâlniri bilaterale ale tinerilor, sprijinirea colaborării în domeniul societății civile și al ONG, parteneriate școlare, dar și între orașe, politici inteligente de promovare, precum și domeniul energiilor regenerabile. Prin intermediul acestui Acord de parteneriat nu se vor crea obligații financiare pentru niciuna dintre părțile semnatare.

Landul german Brandenburg este, de altfel, unul dintre partenerii cu vechime ai ADR Centru, având în vedere că primele protocoale de colaborare dintre cele două regiuni datează din anul 2001.