12.5 C
Alba Iulia, RO
Friday, April 27, 2018

Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti, după o recentă  analiză a nevoii de specialiști in mediul economic regional, include în oferta educațională, începând din acest an, o nouă specializare la nivel de studii universitare de licenţă. Este vorba despre...
Sebeșul va fi gazda celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Național de Artă Dramatică pentru Liceeni „Radu Stanca” ce se desfășoară în perioada 20-22 aprilie 2018. Intrarea este liberă. Aflat sub egida unei personalități locale care a amprentat cultura națională, festivalul...
În anul 2018, cadrele didactice vor beneficia de vouchere de vacanță, în cuantum de maxim 1.450 de lei/salariat. Sindicatul Liber Învățământ Sebeș a insistat foarte mult pentru acordarea voucherelor de vacanța făcând numeroase diligențe la ministerul de resort. Voucherele se...
În săptămâna ce se încheie, poliţiştii din Alba s-au întâlnit cu mii de copii, în cadrul unor activităţi educaţionale dedicate siguranţei acestora, premergător vacanţei de primăvară şi în cadrul programului „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii...
Crucea Roşie Română Filiala Alba, în colaborare cu Şcoala gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeş, reprezentată de director prof. Bădilă Zorina, a organizat miercuri, 28 martie 2018, începând cu orele 10.00, concursul de igienă, sănătate şi prim ajutor „Mugurii Crucii Roşii”. Concursul...
Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei în data de 22 martie, are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și...
Luni, 26 martie 2018, de la ora 10.00, la Sala Unirii din Alba Iulia se va desfăşura semifinala celei de a VII-a ediții a concursului pe teme de istorie „Alba Iulia, Cealaltă Capitală”. Concursul care are drept scop creșterea interesului...
Muzeul Principia a găzduit de curând cea de-a treia ediție a evenimentului “Blind date cu 300 de cărți”, realizat de echipa liceenilor YouthBank din cadrul Fundației Comunitare în scopul promovării lecturii, a istoriei de sub emblematicul acoperiș în formă...
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba şi Consiliul Judeţean Alba implementează proiectul naţional de formare de abilităţi „Necenzurat” în 45 unităţi de...
Poliţiştii din Alba au fost alături de tineri , desfăşurând activităţi de informare şi prevenire a delincvenţei juvenile şi a consumului de droguri în cadrul proiectului ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANŢA TINERILOR, desfăşurat în parteneriat cu  Centrul de Prevenire, Evaluare şi...
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi Sibiu (CPECA), implementează, în perioada februarie – iunie 2018, proiectul regional „Școlar cu identitate”, în cadrul Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia,  Școlii Gimnaziale Nr....
Necesitatea protejării mediului ambiant, respectul față de natură și atitudinea responsabilă fată de utilizarea resurselor naturii sunt câteva dintre elementele de bază ale educației promovate în Grădinița cu Program Prelungit Step by Step Nr. 12 Alba Iulia. Începând cu anul...
Într-o postare pe Facebook, ministrul Educației, Liviu Pop, a făcut publică lista școlilor din țară, unde copii sunt nevoiți să meargă la toalete în curte. 2418 unități de învățământ se află în această situație. Județul Alba are 30 astfel...
Anul 2018 a început cu vești bune pentru elevii din ciclul primar, care învață la Colegiul Tehnic ”Apulum” din Alba Iulia. Micuții pot servi masa de prânz, în regim de catering, în incinta școlii, incepand cu 15 ianuarie 2018,...

Vremea in Alba Iulia

Alba Iulia, RO
shower rain
12.5 ° C
13 °
12 °
71%
1.5kmh
75%
Sat
19 °
Sun
20 °
Mon
21 °
Tue
21 °
Wed
21 °