Publicitate

Alba Iulia şi Banca Mondială au organizat, ieri, o ceremonie pentru a încheia în mod oficial colaborarea de un an ce a contribuit la evaluarea planurilor de dezvoltare pe termen lung, strategiilor şi proiectelor oraşului, şi în final la prioritizarea a 13 proiecte dintr-o listă lungă de peste 350 de proiecte care urmează să fie implementate până în anul 2020. La ceremonie au participat primarul Mircea Hava şi Managerul pentru Practici Globale în domeniile Social, Urban, Rural şi de Adaptare al Băncii Mondiale, David Sislen.

Publicitate

Oraşul Alba Iulia ocupă locul întâi în rândul capitalelor de judeţ din România în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri UE pe cap de locuitor. Deşi este un oraş de dimensiuni relativ reduse, având o populaţie de  aproximativ 68.000 de locuitori, a reuşit să absoarbă sau să utilizeze 150 de milioane de euro în fonduri europene. Alba Iulia este totodată prima municipalitate din România care a plătit din bugetul propriu pentru a încheia un acord de rambursare de tip diverse (miscellaneous reimbursable agreement MRA) cu Banca Mondială.  Prin intermediul acestui acord, Banca Mondială a furnizat servicii de asistenţă tehnică în perioada iunie 2014 – iulie 2015, pentru a creşte potenţialul oraşului Alba Iulia de a accesa fonduri europene în perioada 2014-2020.

„Asocierea cu Banca Mondială nu este deloc întâmplătoare.” a declarat Primarul Municipalităţii Alba Iulia, Mircea Hava.  „Iar faptul ca suntem singurul oraş din România care şi-a construit acest parteneriat strategic, nu ne dă doar dreptul sa fim mândri că suntem albaiulieni, ci şi garanţia că Alba Iulia va avea acces la cele mai bune şi sustenabile soluţii financiare. Ținta noastră este viitoarea perioadă de alocare 2014-2020, dar şi alte resurse de finanţare, motiv pentru care a fost absolut necesar să stabilim priorităţile oraşului împreună cu Banca Mondială.”

Metodologia utilizată pentru selecţia proiectelor, elaborată ca parte a parteneriatului încheiat cu municipalitatea Alba Iulia, este în prezent luată în considerare de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru a fi aplicată ca metodologie de prioritizare pentru proiectele ce vor fi depuse de către cele 39 de capitale de judeţ din România eligibile pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, având o valoare de 1,3 miliarde de euro.

Cele 13 proiecte prioritare din Alba Iulia includ restaurarea patrimoniului cultural cheie şi a siturilor turistice, îmbunătăţirea vegetaţiei în parcurile municipale, instalarea sistemelor de iluminat, îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţelor şi şcolilor, precum şi reabilitatea creşelor/grădiniţelor. Aceste proiecte se încadrează în viziunea oraşului Alba Iulia de a deveni un punct de atracţie european din punct de vedere cultural şi turistic, continuând în acelaşi timp sa devina un oraş inteligent, ecologic, competitiv şi creativ.

„Suntem pe un drum cu două sensuri.” a declarat Managerul pentru Practici Globale în domeniile Social, Urban, Rural şi de Adaptare al Băncii Mondiale, David Sislen. „Lucrând îndeaproape cu echipa din Alba Iulia am câştigat o experienţă semnificativă, iar Banca Mondială a învăţat la rândul său foarte multe de la administraţia locală. Aceste cunoştinţe au relevanţă globală.”

sursa: worldbank.ro