Aurelia Matei din Gârda de Sus este un om de poveste. Ai crede că este un personaj dintr-un roman scris în urmă cu mai bine de un secol, dacă nu ai vedea fotografiile făcute în gospodăria ei, dacă nu ai citi despre urcuşul epuizant care este, pentru Aurelia, doar un fapt cotidian. Este un om desprins practic dintr-o altă lume -lumea moţilor este oricum radical diferită de cea a noastră, a orăşenilor- despre care a scris zilele trecute Petruţa Pop, cea care a realizat şi fotografiile. Este un reportaj scris cu mult suflet, care a fost publicat pe pagina de Facebook a ATMA – Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba. Este povestea unei femei care merită să fie cunoscută de toată lumea.

Acasă la meșterul popular Aurelia Matei din Gârda de Sus

De 1 Martie, mărțișorul nostru a fost o ieșire în inima Munților Apuseni, la Gârda de Sus, mai exact la Gârda Seacă. O zi senină și binecuvântată, cu un soare și un cer senin ca-n miez de vară, cu oameni parcă coborâți din Slava Cerească. Aici, timpul a stat în loc pentru foarte multe ore. Și atâtea am văzut, atâtea am povestit, lucruri pe care la oraș le făceam parcă într-o săptămână. Chiar că acolo sus, moții sunt oamenii lui Dumnezeu!

Am plecat însoțiți de meșterul și creatorul popular din Feneș, Lucreția Gordeș, la casa Aureliei Matei, o femeie care m-a cucerit pe viață. Născută la Lăzești (în casa unchiului ei trăiește duhovnicul românilor, Rafael Noica) într-o familie numeroasă cu 9 copii, toate fete, unde a învățat de mică de la mama ei meșteșugul cusutului și țesutului. S-a căsătorit la Gârda Seacă cu un om, „pita lui Dumnezeu”. Au împreună o gospodărie minunată, situată la cota de peste 1200 de metri. Sincer, când urcam am avut impresia că îmi iese inima din piept până am ajuns acasă la ei 🙂
Înaintea noastră a coborât Nicu Matei, soțul Aureliei, și a încercat să ne facă calea mai ușoară…Îl tot întrebam: Mai este?! El răspundea: Imediat, aici, imediat….Acel imediat pe care-l numesc moții, e cam cât e din Ampoi până la gară, dar tot în sus…:))

Aici la moți, casele sunt răsfirate, iar gospodarii nu prea au garduri. Aici oamenii nu au simțul proprietății atât de egosit dezvoltat. Toate sunt ale lui Dumnezeu și ale lor. O cărare care începe de jos de la șosea, duce până la ultima casă din munte. Așa se face că am trecut prin curțile multor case, neabătându-ne de la cărăruță, despre care Nicu Aureliei ne spunea că are câteva sute de ani. Doamne!!! Vecinii Aureliei ne întâmpinau cu un „bună zua!” atât de sănătos, care-mi bucura inima. Tot urcând, am trecut pe lângă o mulțime de stane de pietre albe, nu mari ca dimensiune, iar Alexandra a avut un spirit de observație care ne-a încântat pe toți. Pe drum, spre Apuseni, văzând cât de minunată a fost prima zi de primăvară, ne-am ales ca aceasta să fie baba noastră. Ehei, în acest context, mica mea etnografă, ne spune că, oare, aceste stânci nu sunt oile Babei Dochia? Se prea poate că da, ne-am spus cu toții. 🙂
După un maraton, de am uitat de noi, ne întâmpină Aurelia, cu un zâmbet cu care m-am obișnuit și de care am prins mare drag. „Bine ați venit la moți!” O curte largă se deschide în fața noastră, iar un dulău ne latră ca pe niște străini. Imediat, însă, își dă seamă că suntem pașnici și ne lasă în plata noastră. În ograda în care dă să iasă firul ierbii, stau aranjate cu gust grajdul animalelor, iar în partea opusă casa trainică, cu două nivele. Între cele două, mai în jos, aproape de locul în care un lemn lung închipuia poarta de intrare în gospodăria moților, unde Aurelia ne-a primit cu atâta drag și prin care am trecut eliberați de povara urcușului, stă construită o altă încăpere în care aveam să descoperim lumea Aureliei: țesutul și rugăciunea.

aurelia matei1

Aurelia, această femeie minunată, pentru care am rugăciune la Dumnezeu. Țese și coase, mai mult acum, decât în tinerețe, în memoria mamei sale. Își alină dorul țesând, fiindcă războiul cu suveica și brâglele sale, îi amintesc de chipul blajin al mamei sale. Cum să nu promovăm astfel de oameni! Aurelia vine la Târgurile organizate de către noi cu războiul. A fost și pe Muntele Găina. A impresionat și atunci și acum. Gândiți-vă de la ce altitudine femeia aceasta coboară și urcă cu războiul în spate și cu ce a țesut?!

aurelia matei2

Alături de Lucreția Gordeș din Feneș, Aurelia Matei schimbă idei și impresii despre portul străvechi din Mocănime și din Țara Moților.

aurelia matei3

Model de pe un ștergar vechi, care poate fi folosit și la țesutul cătrinței din Gârda.

aurelia matei4 (socrul)

Socrul Aureliei! Are 85 de ani, un suflet tânăr și un moț autentic. Priviți cum e portul lui de zi cu zi, cu cioareci suri. Tocmai ce venise cu calul de la muncă și era curios de oaspeți. Pare veșnic!

aurelia matei5

Moș Matei ne povestea despre vremurile de altădată și cât de sfânt e pentru moți portul strămoșesc.

aurelia matei6

Moațele nu purtau decolteu, deschizătura iei este pe spate. Aurelia ne explică că moții erau geloși și nu vroiau să se vadă bustul moațelor. ”Erau asprii la mânie!” Se prea poate, zicem noi!

aurelia matei7

Cheptar bărbătesc din piele de miel, cu închizătură pe o parte, vechi de peste 120 de ani.

aurelia matei8

Ce poate fi mai românesc decât atât! Țesutul pânzei, în deplină armonie cu rugăciunea, icoanele și candela aprinsă.

aurelia matei9

Războiul de țesut și patul cu vise sub pronia lui Dumnezeu – e liniștea meșterului popular Aurelia Matei. O întreb: Aveți stres? Ea răspunde: Avem stresul lumii acesteia.
Ajunge și aici? întreb mirată.
Ajunge, ajunge! Ne gândim la copii, să le fie bine…Tace, se uită în pământ și cu gând împăcat ne spune: „Maica Domnului și Bunul Dumnezeu are grijă de noi, de toți.”

aurelia matei11

Până în vale e mult de mers! Dar mai greu e urcatul!

aurelia matei10