Ne așteaptă un sfârșit de săptămână plin de evenimente în Cetatea Marii  Uniri. Pentru a nu uita momentele plăcute petrecute cu această ocazie putem să alegem și un suvenir realizat cu talent, migală și multă dăruire. Unul dintre artizanii acestor obiecte deosebite, bijuterii sau decorațiuni, este și Angela Grădinariu.

Aceasta  a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design din Chișinău, în anul 1995, după care a lucrat în mai multe ateliere de ceramică. De aproximativ 15 ani este în Alba Iulia unde, după mai multe încercări, a reușit să creeze o afacere de familie. „Inițial, și eu și soțul meu care este de asemenea ceramist,  am colaborat cu mai mulți porțelaniști, mai ales din Aiud. La momentul în care am venit în Alba Iulia, erau înregitrate la Camera de Comerț 70 de firme cu acest domeniu de activitate. Din păcate începea să se simtă declinul acestei profesii. Am ales să plec în străinătate, în Italia, dar este foarte greu să realizezi ceva dacă ești departe de familie. Am hotărât să mă întorc acasă și am mai lucrat pentru o perioadă la o pensiune”, a explicat Angela Grădinariu.

O întâmplare providențială

Artizanul Angela Grădinariu spune că abia acum doi ani a descoperit mărgelitul și arta handmade printr-o întâmplare fericită. La un târg de handmade a  discutat cu un alt artizan și acea  doamnă i-a spus că și ea poate face așa ceva. „Cu acel imbold a pornit totul. Îi sunt recunoscătoare și îi mulțumesc pentru încurajări . De la ea am primit și primele materiale. Din câteva mărgele împrumutate am făcut o afacere de familie. Soțul meu a fost cel care s-a mobilizat primul și a reușit să facă ce este mai greu, un  inel handmade, eu am început cu lucruri mai simple, pentru că trebuia să învăț totul, să îndoi o sârmă să pun o închizătoare”, a mai spus artista.

Pentru a avea succces pe această piață trebuie să fii însă capabil să înțelegi preferințele cumpărătorilor și să ai puterea să te reinventezi.

„Contează poate și înclinația artistică, dar este foarte important să fii perseverent pentru că este foarte multă muncă și foarte multă migală în ceea ce trebuie făcut. Soțul meu m-a sprijinit foarte mult și a lucrat alături de mine. Doar în acest fel am reușit să creăm un stoc de care să dispunem. La fel de   important este să te reinventezi continuu și să ții cont de dorințele clienților. Așa trebuie să pornești când realizezi o bijuterie, să te gândești la ce îi place omului ”, a mai declarat Angela Grădinariu. Bijuteriile handmade trebuie să fie și prezentate corespunzător pentru a atrage atenția. De aceea în zona istorică a Cetății s-au amplasat acele trăsuri de lemn, care se pretează la acestă activitate.

„Când am început, mergeam la târguri și la evenimentele special organizate pentru creatorii de handmade. Mai apoi am solicitat Primăriei municipiului Alba Iulia un spațiu unde să putem să amenajăm un stand. Ni s-a cerut să venim cu o idee care să se ancoreze în acest spațiu arhitectonic și istoric deosebit. Împreună cu d-l Cioancă am creionat ideea unei trăsuri de tip medieval, am depus cererea la Primărie, ideea a fost agreată și am primit un răspuns favorabil. S-a făcut un regulament și din acestă vară am amenajat noul decor”, a declarat artistul handmade.

Angela Grădinariu lucrează cu pietre semiprețioase, sârmă de cupru, sârmă placată cu argint, piele și ceramică, mărgele de sticlă și alte materiale deosebite.

[box type=”yellow” ]„Îmi place să caut mereu o idee nouă, e plăcut să lucrezi cu materiale frumoase și cu oamenii. Din meseria mea de bază, cea de ceramist au mai rămas doar magneții ceramici, cu imaginea Cetății Alba Iulia”[/box]angela8 angela6 OLYMPUS DIGITAL CAMERA angela1