Vă îndemnăm, şi în acest an, să încurajaţi şi să susţineţi artizanii locali prin gestul simplu de a alege să cumpăraţi mărţişoare de la ei şi nu de la comercianţii care le aduc cu sacul dintr-un depozit plin de chinezării. Anul trecut, am remarcat deja o schimbare de atitudine care i-a încurajat pe creatorii de frumos. Vă mulţumim, în numele lor, celor care aţi ales, la îndemnul nostru sau al prietenilor, mărţişoarele handmade şi vă invităm să faceţi această alegere şi în acest an, dar şi în anii care vor veni!

În următoarele zile, artizanii vor ieşi în târguri specializate sau în locurile desemnate de primării cu mărţişoarele pe care le-au pregătit pentru acest an. Îi veţi recunoaşte uşor, uneori chiar de la distanţă, pentru că ei au tarabe mai mici şi marfă despre care vă pot spune o poveste, de la idee la realizare.

Opriţi-vă la tarabele lor. Se vor simţi încurajaţi. Cumpăraţi de la ei. Vor şti că îi susţineţi!

Hai să spunem NU chinezăriilor cumpărate la kilogram, broşelor sclipicioase şi altor kitsch-uri vândute ca mărţişoare!

Hai să-i respectăm pe cei care, cu drag şi migală, încearcă să ofere ceva autentic!

Indiferent unde locuiţi, cu siguranţă veţi găsi pe cineva care face mărţişoare. În orice sat, oricât de mic, tot trebuie să fie o bunicuţă care face mărţişoare ca să-i poată cumpăra nepoţelului ceva de îmbrăcat sau de încălţat.

Cu cât este mai mare comunitatea în care locuiti, cu atât mai variată va fi oferta de mărţişoare, pentru că şi numărul artizanilor este mai mare. Puteţi găsi orice model, de la cele foarte simple, tradiţionale, la lucrături complicate, mici opere de artă.

Oricum, puteţi fi siguri că un mărţişor asupra căruia cineva s-a aplecat cu migală are valoare mult mai mare decât un plastic sau o tinichea împachetate “la normă” şi, de multe ori, mult mai mare decât vă cere meşterul care l-a făcut. Este o muncă în care satisfacţia lucrului frumos şi bine făcut contează mai mult decât obţinerea unui profit corect pentru efortul depus! De multe ori, un artizan vă va da mai ieftin mărţişorul care vă place, dar ar vrea să îl purtaţi, pentru că un mărţişor trebuie purtat.

Mărţişorul este românesc. Hai să-l păstrăm aşa!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ