În inima Transilvaniei se găsește, probabil, un dintre cele mai vechi case puse în vânzare până în prezent. Are 700 de ani, se află în inima Sibiului, și âncă stă în picioare.

Ca orice oraș din Transilvania , Sibiul are un aer istoric medieval. Are puncte de atracție binecunoscute, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Cu toate acestea nu trebuie să vizitezi muzeele că să-ți dai seama ce înseamnă Sibiul, este de ajuns să te plimbi pe străzile din centrul vechi. Pe lângă istorie zona încă mai are un aer boem, perpetuat de generații de artiști, studenți și oricare alte spirite libere care și-au lăsat amprenta și o parte din suflet în vechiul burg.

În inima Sibiului se găsește și casa negustorească despre care vorbim, mai precis pe strada Turnului la nr. 7. Datată cu precizie de specialiști la începuturile în veacul al XIV-lea, este considerată cea mai veche casă de vânzare din România.

Elementele arhitecturale caracteristice stilului săsesc se mai regăsesc doar la puține clădiri din orașul transilvan. Pictura murală de secol XVI, urmele unui cuptor din cupru, un pinten de cavaler, o monedă din anul 1572 sunt câteva din descoperirile făcute de arheologi în casă.

Mult mai amplu documentată este istoria sa recentă. Imobilul a aparținut, la începutul secolului al XX-lea, Asociației Măcelarilor, iar la parterul clădirii funcționau mai multe spații comerciale. Ulterior casa a fost reședința pianistei Maria Klein Hintz și proprietatea negustorului român Ilie Floașiu până la naționalizarea de către regimul communist.

În prezent casa se află în proces de restaurare. Lucrările, făcute cu mare grijă pentru a conserva elementele autentice, au început în anul 2007, dar au fost sistate momentan.

Imobilul are o mică istorie și în ceea ce privește lumea artistică. De multe ori proprietarul l-a pus la dispoziția tinerilor artiști aflați în căutarea de spații neconvenționale, între zidurile lui având loc spectacole de teatru sau expoziții de artă.

De circa 700 de ani în picioare, casa negustorească de pe strada Turnului se poate mândri cu faptul că este, probabil, nu numai cea mai veche casă de vânzare din România, dar și una din cele mai valoroase, pentru pasionați.