Sâmbătă și duminică, cei mai buni șahiști români își dau întâlnire la Alba Iulia pentru a se duela într-una dintre cele mai importante competiții naționale ale anului: Cupa României la șah rapid pe echipe. Gazda competiției va fi Hotelul Transilvania.

La turneu vor participa cele mai puternice cluburi de seniori din România, dar și echipe de amatori din județul Alba și din alte localități din țară. Principalele favorite sunt CSM București la feminin, echipa ce o are în componență pe Corina Peptan, cvadruplă campioană mondială de junioare în 1988, 1990, 1991 și 1995 și multiplă campioană națională de senioare, și AEM Luxten Timișoara la masculin, cu tripleta de mari maeștri internaționali, Constantin Lupulescu, Mircea Parligras și Vladislav Nevednichy, primii doi fiind cei mai bine cotați jucători români în acest moment, iar al treilea fiind câștigătorul Openului Internațional al României de anul trecut.

În total sunt așteptate la start 22 de echipe din Arad, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești și Timișoara, din judetul Alba fiind înscrise în competiție echipe reprezentând Clubul Municipal de Șah Alba Iulia, CSU Alba Iulia, CSO Cugir și Șah Club Cugir.

Programul este următorul:
Sâmbătă: 8.45-9.00 festivitatea de deschidere
                9.00-12.00 rundele 1-3,
               16.00-19.00 rundele 4-6
Duminică: 10.00-13.00 rundele 7-9
                13.00-13.30 festivitatea de premiere
Foto: arhivă