Începând cu această săptămână, în Alba Iulia funcţionează Centrul de zi pentru copii “ABC-ul prieteniei”, care îşi propune să ofere o nouă perspectivă educatională. “Hai să fim prieteni” este îndemnul acestui centru, cu sediul pe strada Decebal, numărul 22.

Publicitate

În săptămâna 2-8 februarie, programul este între orele 8 şi 18, intrarea fiind liberă. Din a doua săptămână, programul centrului este de la 12 la 18, în cursul săptămânii. În weekend, programul este sâmbăta de la 9 la 18 şi duminica de la 13 la 18.

Oferta anunţată este una bogată, copiii beneficiind de cursuri de: pictură, canto, chitară, teatru,  limbi străine (engleză, germană), bună conduită şi maniere, gastronomie, ateliere de handmade, sprijin în rezolvarea temelor, terapii creativ-expresive, consiliere pihopedagogică, terapie prin mişcare şi joc (majorete, taebo, gimnastică) şi activităţi de îngrijire copii.

“Copiii vor fi implicaţi în activităţi de voluntariat, workshop-uri, spectacole, târguri şi expoziţii, în urma cărora, cu fondurile strânse, vom sprijini copiii cu o situaţie materială precară, din familii defavorizate, care doresc să participe activ la procesul de educaţie”, au precizat reprezentanţii centrului.

Categoriile de vârstă vizate sunt între 6 şi 14 ani, iar în weekend şi între 3 şi 14 ani. Personalul centrului este format din cadre didactice specializate.

“Siguranţă, prietenie, profesionalism, dăruire, câteva cuvinte care încearcă să oglindească activităţile desfăşurate. Hai să fim prieteni, să adăugăm noi valenţe cuvântului prietenie, să învăţăm lucruri noi şi să privim din altă perspectivă educaţia!”, au mai transmis reprezentanţii centrului.

Mai multe detalii AICI.

abc-ul prieteniei 5