Dimineață fatală pentru un muncitor de la compania de salubritate din Aiud. Pe șoseaua Transilvania, la ieșirea spre Cluj, a avut loc un acroșaj între două utilitare, accidentul soldându-se cu decesul lui K.E., un localnic de 47 de ani.

Publicitate

Victima călătorea pe scara lateral-stângă a utilitarei pe care lucra, moment în care camionul condus de O.P.N. din Vadul Crișului (jud. Bihor) l-a agățat și i-a provocat multiple răni grave.

La fața locului a fost imediat chemată salvarea. „Pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au acționat cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, în cooperare cu un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Aiud”, se arată într-un comunicat I.S.U. Alba. Din nefericire, medicii nu au putut să îl salveze pe bărbatul accidentat.

În urma primelor cercetări, se pare că șoferul din Vadul Crișului s-a angajat în depășirea camionului de gunoi și nu ar fi păstrat distanța laterală suficient de mare, agățându-l pe K.E. de pe scară. Șoferul mașinii de salubrizare, G.C.M. (54 de ani), nu este considerat vinovat pentru ceva. Cercetările continuă împotriva lui O.P.N., care riscă dosar penal pentru ucidere din culpă.