Comuna Bistra găzduiește duminică, 7 iulie 2019, un eveniment cultural-artistic special care sub genericul „Acasă la Bistra” reunește dansuri, cântece și tradiții populare specifice zonei.
Evenimentele vor debuta la ora 15,00 cu o slujbă Te Deum, iar deschiderea oficială va fi marcată în sunet de tulnic de Grupul de Tulnicărese „Moațele”, coordonat de Ioana Ciorea.

Programul va cuprinde apoi evoluția Corului din Bistra dirijat de profesorul Gelu Muntea, premierea câștigătorilor la campionatul local de fotbal, demonstrații de arte marțiale, dar și un program artistic susținut de ansamblul de dansuri populare al Centrului Cultural din Bistra, coordonator coregraf Oana Joldeș. La ora 17,45, un spectacol folcloric extraordinar în care vor evolua Grupul instrumental „Dor”, coordonat de Alin Joldeș, alături de soliștii vocali Codruța Tomuș, Nadia Dobra, Daniel Bîrla, Anamaria Gligor, Ioana Ciorea. Spectacolul va fi întregit de un program special pregătit de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Maria Filimon, Nicolae Tuhuț, Leontina Fărcaș și de Ansamblul de dansuri al Județului Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mârza. Seara se va încheia cu recitaluri susținute de Delia Jude, Georgiana Marina, Vasile Coca, Nicu Novac și cu un foc de artificii.
Bistra este cea mai întinsă comună din Europa având 132 kilometri pătrați, ceea ce reprezintă 1,8% din suprafața județului Alba. Comuna Bistra este atestată documentar în anul 1437, sub denumirea de „sat cnezial” condus de cneazul de Bezere. Localitatea este totodată una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Arieșului, iar numele ei era cunoscut încă de pe vremea regelui Carol Robert de Anjou.