Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a câştigat un nou proiect de finanţare prin Fondul Cultural Naţional care va avea ca scop crearea unei arhive cu baladele populare din zona folclorică a Albei. Proiectul instituţiei poartă titlul „Balada populară în zona folclorică Alba” şi a câştigat o finanţare acordată de Administraţia Fondului Cultural Naţional având un punctaj de 87 de puncte, clasându-se astfel pe locul 7 dintr-un total de 44 de proiecte depuse la nivel naţional.

Proiectul are ca scop salvgardarea baladelor populare din judeţul Alba, prin constituirea unei arhive cu documente scrise şi audio-vizuale dar şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale.

Obiectivul general al proiectului este cercetarea, conservarea, valorificarea și promovarea baladelor populare din judeţul Alba, iar obiectivele specific sunt: valorificarea potențialului cultural și creativ al județului Alba și promovarea acestuia în mediile artistice, culturale, cât și în rândul publicului larg, dezvoltarea aptitudinilor de receptare a unui act cultural de dimensiuni mari și participarea efectivă a comunității la desfășurarea activității, precum și realizarea unei legături interumane între membri comunității, identificarea și valorizarea persoanelor vârstnice, deținătoare de informații privitoare la tema cercetării, schimburi culturale între artiștii amatori din județul Alba, din Transilvania și din Republica Moldova, creșterea gradului de interes a tinerilor pentru creația și tradiția populară. De asemenea proiectul îşi propune şi dezvoltarea sentimentului de recunoaștere de sine și apartenență la comunitate, încurajarea tinerilor în cunoașterea și păstrarea tradițiilor locale, promovarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al zonei, facilitarea accesului la cultură prin accesul gratuit al spectatorilor la toate evenimentele proiectului şi conștientizarea autorităților locale asupra beneficiilor diversificării ofertei culturale la nivel local și asupra rolului partimoniului imaterial în viața comunității pe care o sprijină.

Bugetul total al proiectului este de 50.000 lei, din care 5.000 lei reprezintă contribuția proprie (10% din valoarea totală), iar 45.000 lei reprezintă valoarea finanțării nerambursabile acordate de AFCN.

Partenerii Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba în acest proiect cultural sunt: Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Liceul de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia, Şcoala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, Şcoala Populară de Arte și Meserii ,,Ion Romanu” din Reșița, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Școala Populară de Arte și Meșteșuguri ,,Ilie Micu” din Sibiu, Centrul de Cultură și Artă din Deva, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova și Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.