În weekendul 22-24 iunie 2018, Asociația Pachamama România organizează cea de-a VI-a ediție a Roșia Montană Marathon, un eveniment sportiv, ecologic, social și cultural-istoric, participanții având posibilitatea să alerge pentru susținerea Intrării Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO.

Pe lângă cele 4 curse tradiționale – Maraton (43,82 km), Semimaraton (26,58 km), Crosul de 10 km și Cursa Copiilor, anul acesta se adaugă și Drumeția Interconectivității (7 km la pas).

Ca la fiecare ediție, ambasadoarea concursului nostru, Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, va da startul curselor. Astfel, probele de Maraton și Semimaraton vor debuta sâmbătă, 23 iunie, ora 7:30, în Piața Centrală a Roșiei Montane, fiind urmate de Crosul de 10 km la 15 minute distanță. La ora 8:00 se va porni în Drumeția Interconectivității, iar în a doua parte a zilei, de la ora 16:00, va fi rândul copiilor să se întreacă în Cursa dedicată lor.

Înainte de concurs, alergătorii sunt așteptați la Căminul Cultural pentru a-și ridica kiturile (vineri, 22 iunie, între orele 16:00 și 24:00 și sâmbătă, între orele 6:00 și 7:00) și pentru a participa la Ședința Tehnică (vineri, 22 iunie, ora 20:00).

Traseele curselor vor cuprinde și porțiuni din DJ 742, DC 117 și DC 146, urmând ca traficul să fie dirijat de către agenții rutieri. Pentru mai multe detalii, se poate accesa următorul link: www.rosiamontanamarathon.ro/curse/

Programul Roșia Montană Marathon va cuprinde și următoarele activități:

  • Zumba şi Reconectare la Spiritul Naturii cu Lidija Mitrojevic, vineri, 22 iunie, ora 19:00, Piața Centrală;
  • Proiecţie de film despre istoria Roşiei Montane şi Simpozionul Pachamama ”Fii Parte din Schimbare”, vineri, 22 iunie, ora 21:00, Casa Petri (în apropiere de Piața Centrală);
  • Atelier de creație pentru copii cu Eliza Trifan, sâmbătă, 23 iunie, ora 12:00, Parcul Broadăr (în apropiere de Piața Centrală);
  • Un altfel de Pasta Party, sâmbătă, 23 iunie, ora 14:00, Piața Centrală;
  • Cursa cu obstacole cu Lăcrămioara și Adi Teodorescu, sâmbătă, 23 iunie, ora 17:00, Parcul Broadăr;
  • Premierea, ora 18:00, Piața Centrală;
  • Spectacol de muzică și dansuri populare cu Ansamblul Popular din Bucium, sâmbătă, 23 iunie, ora 19:30, Piața Centrală;
  • Concert de folk cu Elena Shulea, sâmbătă, 23 iunie, ora 20:30, Piața Centrală;
  • Foc de tabără la Eugen David, sâmbătă, 23 iunie, ora 22:00;
  • Cursa de Biciclete ”În Şa, pe urmele lui Decebal” dintre Roşia Montană şi Piatra Roşie, duminică, 24 iunie, ora 8:00, Piața Centrală;
  • Drumeție cu Călin Caproș, duminică, 24 iunie, ora 9:00, Piața Centrală;
  • Vizită la Galeriile Romane, duminică, 24 iunie, ora 9:00, Piața Centrală;
  • Traseu ghidat pe două roţi, duminică, 24 iunie, ora 10:00, Piața Centrală;
  • Întâlnirea cu reprezentanţii proiectelor locale, duminică, 24 iunie, ora 11:00, Piața Centrală;

Programul detaliat al întregului eveniment este disponibil aici:

www.rosiamontanamarathon.ro/program/

Cauza socială a maratonului din acest an o reprezintă contruirea unui Parc de joacă pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Simion Balint” din Roșia Montană. 7% din taxa de participare se va constitui în contribuție pentru realizarea acestei cauze. În plus, doritorii pot dona atât în contul deschis de Asociația Pachamama România la PIRAEUS BANK special pentru acest demers: RO46 PIRB 4236 7320 8900 5000, cu specificația ”Donație parc copii”, cât și la fața locului.